Imagini copleșitoare! Andrei, puștiul de 15 ani omorât de prieteni, a ajuns pentru ultima dată acasă: „Nu merita să fie omorât”
Andrei, puștiul de 15 ani omorât de prieteni, s-a stins din cauza unei hemoragii interne. Ieri, trupul neînsuflețit a fost depus în casa bunicilor, acolo unde a crescut. Oamenii legii trebuie să ia măsuri în acest caz
Durere fără margini la Trifești. Andrei, puștiul de 15 ani omorât de prieteni, a ajuns pentru ultima dată acasă. Trupul neînsuflețit a fost depus în casa bunicilor, iar zilele următoare va avea loc înmormântarea. Tot zilele viitoare se va lua o decizie în legătură cu agresorii băiatului. Andrei s-a născut cu o boală rară, sângele lui nu se putea coagula în cazul unei răni, iar din această cauză, viața băiatului nu a fost una deloc ușoară. În seara de 7 ianuarie, puștiul a mers acasă la un amic, iar din cauza unei glume pe care ar fi făcut-o, a fost lovit. În urma loviturilor încasate, acesta s-a ales cu o ruptură de splină. A început să se simtă rău, a fost transportat la spital, dar totul a fost în zadar. S-a stins în mâinile medicilor de la Spitalul de Copii.
Andrei, puștiul de 15 ani omorât de prieteni, s-a stins din cauza hemoragiei
În urma necropsiei efectuate de medicii de la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași a rezultat faptul că adolescentul a murit din cauza unei hemoragii interne, cauzate de ruptura de splină. Bunica lui Andrei a făcut declarații cutremurătoare în cazul morții nepotului său. Aceasta afirmă că adolescentul a fost abandonat de părinți și crescut de ea cu greu
„Am mai mulți nepoți pe care i-am crescut eu, dar unul dintre ei este bolnav de hemofilie, formă gravă. Aseară, la 21:00, un alt nepot de-al meu m-a chemat la ei acasă și, din vorbă în vorbă, l-a lovit cu pumnul în burtă, știind că e bolnav. A făcut hemoragie internă. În 40 de minute, a murit la spital. Totul a pornit de la un apel telefonic. L-au adus cu bicicleta acasă. Se plângea că-l doare burta și că l-au lovit doi băieți. Am sunat la ambulanță, era în comă și a murit. Tot satul știa că era bolnav de la vârsta de o lună. Nu i se coagula sângele. A fost abandonat de mamă și de tată. Copilul spunea să nu mai fie lovit. Nimeni nu a vrut să recunoască”, a transmis bunica lui Andrei.
Ancheta polițiștilor continuă
Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
„La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au fost sesizați de o femeie, din comuna Trifești, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, ar fi fost agresat fizic. Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal, pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Andrei, puștiul de 15 ani omorât de prieteni, va fi înhumat zilele viitoare.