Un bebeluș de 23 de zile, în stare critică la spital cu fracturi și hemoragie la cap: Tatăl, internat la Psihiatrie
Caz șocant la Suceava, unde medicii au intervenit în cazul unui nou-născut, de doar 3 săptămâni, adus cu multiple fracturi şi hemoragie cerebrală. Părinții micuței sunt suspectați că au agresat-o.
O fetiţă în vârstă de 23 de zile din judeţul Suceava este internată în stare gravă la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, cu multiple fracturi şi hemoragie cerebrală. Existând suspiciuni că ea a fost agresată de părinţi, iar Poliţia şi Direcţia de Protecţie a Copilului au deschis anchete în acest caz.
Este vorba despre o fetiţă din localitatea suceveană Crucea.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava, micuţa a avut o primă internare în 2 septembrie, la Spitalul din Vatra Dornei, între timp fiind declanşată şi o anchetă socială la familia copilului.
În 3 septembrie, fetiţa a ajuns din nou la spital, de data aceasta la Spitalul de Urgenţe din Suceava, după care a fost transferată la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, unde se află internată în stare gravă, în secţia de Terapie Intensivă.
Tatăl bebelușului, internat la Psihiatrie
Medicii suceveni au declarat jurnaliştilor că fetiţa era policontuzionată, avea fractură de humerus, hemoragie subarahnoidiană, dar şi o posibilă fractură de mandibulă şi arsură oro-faringe suprainfectată.
”Din primele evaluări ale cazului şi din discuţiile cu asistentul social şi cu asistentul medical comunitar, de la Primăria Crucea, rezultă o posibilă agresiune asupra bebeluşului de nici o lună. În acest sens, s-a solicitat o nouă anchetă socială de la primăria de domiciliu, declaraţia tatălui, precum şi opinia spitalului cu privire la situaţia minorei. În decursul zilei de astăzi, tatăl s-a prezentat cu soţia la un consult psihiatric la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, unde a şi rămas internată pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Micuţa este, în prezent, la Terapie Intensivă şi se va menţine legătura cu Spitalul din Iaşi în vederea preluării în sistemul de protecţie, cu plasament în regim de urgenţă la un asistent maternal profesionist, în momentul în care starea ei va permite externarea”, au precizat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava.
Până la finalizarea anchetei sociale, părinţii nu vor putea să vadă şi nici să viziteze copilul.
”Considerăm că mama, fiind la primul copil, deşi a fost sprijinită şi consiliată de asistentul medical comunitar din localitate, nu şi-a însuşit noţiuni minime de îngrijire a bebeluşului şi nu a ştiut să gestioneze corect nevoile nou-născutului”, au mai afirmat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului, potrivit news.ro.
O anchetă în acest caz a fost declanşată şi de poliţişti.