Diverse

Calvarul trăit de o fată din Iaşi, de la 11 la 14 ani. Tatăl o viola chiar şi în spaţii publice ori în vacanţele familiei. Bărbatul a fost dat în urmărire naţională

Caz monstruos în Iaşi! O adolescentă a fost violată în repetate rânduri timp de trei ani chiar de propriul tată. Uneori, chiar în spaţii publice sau în vacanţele familiei. În cele din urmă, copila şi-a făcut curaj şi s-a destănuit mamei care a anunţat poliţia. Imediat, bărbatul s-a făcut nevăzut şi e căutat în toată ţara.

De trei ani, cel care trebuia să o protejeze s-a transformat într-un monstru, spun procurorii. Tatăl de 37 de ani a supus-o pe fată la orori greu de imaginat.

Fetiţa, violată de propriul tată

„Agresiunile ar fi început în 2021, pe atunci fata avea doar 11 ani. Utima dată a fost abuzată sexual de tată la începutul acestui an. Fata s-a săturat însă să suporte aceste lucruri şi i-a povestit totul mamei sale, în urmă cu o lună”, transmite Clara Mihociu, reporter Observator.

Femeia s-a dus imediat la poliţie. „Fiica sa în vârsta de 14 ani i-a adus la cunoştiinţă că tatăl său începând cu anul 2021 a atins-o de mai multe ori în zonele intime, întreţinând totodată raporturi sexuale”, a declarat Ștefan Fânariu, procuror.

Tatăl, dat în urmărire naţională

Imediat ce copila a făcut mărturisirile îngrozitoare, bărbatul s-a făcut nevăzut. Poliţiştii l-au dat în urmărire naţională.

„Fata le-a dezvăluit anchetatorilor că în toţi aceştia ani a fost violată de nu mai puţin de 16 ori. Agresiunile sexuale ale celui care i-au dat viaţă au avut loc chiar şi în spaţii publice, dar şi în vacanţele de familie”, adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.

Adolescenta era singurul copil al cuplului. Nimeni nu şi-a dat seama că se întâmplă astfel de grozăvii. Psihologii spun că, de teamă, copiii ţin ascunse abuzurile.

„Evită să povestească ceea ce se întâmplă de teama reacţiilor din jur şi din teama de a nu fi crezuţi. Apoi mai intervine si sentimentul de ruşine. Ce este grav este că aceşti copii vor rămâne cu o traumă care nu se cicatrizează aşa de uşor, pentru că a fi abuzat de proriul părinte este un act crud”, spune Elena Stambuli, psiholog.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea în spatele gratiilor până la 10 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *