Diverse

Sute de posturi în Poliția Română scoase la concurs. Viitor candidat: „Îmi place să intru în case peste oameni”

Poliția Română are nevoie de sute de agenți și ofițeri, iar posturile sunt scoase la concurs.

Principala condiție pentru cei care vor o astfel de meserie este să fie absolvenți de liceu, cu examen de Bacalaureat. Ca să îi convingă pe tineri să aleagă o astfel de carieră, experți de la Serviciul Criminalistic din Constanța și de la Biroul Rutier organizează expoziții de tehnică de poliție, în mall-uri și în portul turistic Tomis.

Zeci de polițiștii de la Seviciul Rutier, Biroul de Combatere a Criminalității Organizate, dar și de la Ordine Publică din Constanța au încercat să îi convingă pe tineri că meseria de polițist este palpitantă și atractivă, inclusiv din punct de vedere financiar.

Într-un centru comercial din Constanța au amenajat câteva standuri pline cu echipamente în care tinerii curioși au putut vedea cum arată o trusă criminalistică sau un dispozitiv de amprentare digital.

Tânăr: „Am fost inspirat de la Brigada Antitero, îmi plac intervențiile cu care se ocupă domnii. Nu știu… Îmi place să intru în case peste oameni, îmi plac astfel de acțiuni”.

Poliția Română a scos la concurs 400 de posturi

Fie din curiozitate, fie din dorința reală de a deveni polițiști, sute de tineri au fost nerăbdători să afle tainele acestei meserii.

Printre ei și Armand, care a împlinit de curând 18 ani. Acum este curier, dar se simte atras de ideea de a deveni agent rutier: „Ne punem în fața mașinii și facem așa semn să tragă pe dreapta. Vă spun din ce am văzut, căci de fiecare dată când sunt filtre prin oraș sunt oprit mereu, nu mă ratează niciun domn polițist”.

La polul opus, un domn e convins că viața de polițist nu i se potrivește: „E o viață tot timpul în pericol și așa rămân tot în construcții că e o viață mai lejer”.

Radu Tanislav, polițist: „Pentru a intra azi în poliție îți trebuie puțină condiție fizică, ei au jumătate din vârsta mea. Eu iau probele fizice pe care ar trebui să le ia ei la vârsta lor”.

Poliția Română a scos la concurs 400 de posturi. Dintre ele, 15% sunt pentru ofițeri cu studii de specialitate.

Inspectoratul județean de poliție din Constanța are cel mai mare deficit de personal, este concluzia la care au ajuns reprezentanții MAI după tragicul accident provocat de Vlad Pascu, vara trecută, pe litoral.

Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța: „Pentru promovarea profesiei noastre organizăm în această perioadă evenimente cu publicul în mall-urile din Municipiul Constanța precum și în portul turistic Tomis”.

Acum se caută agenți pentru serviciul rutier, ofițeri de poliție pentru Biroul de Criminalistică, dar și personal contractual. Candidații trebuie să fie absolvenți de liceu cu examen de Bacalaureat.

Înscrierile pentru concurs se fac online, până pe 27 martie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *