Diverse

Italian, șofer de autobuz în România: „În Italia s-a stricat treaba, cred că aici e mai bine”

Raffaele Barbato, un italian de 54 de ani, a decis să-și schimbe radical viața, părăsind Italia pentru a deveni șofer de autobuz în România, în cadrul Companiei de Transport Public din orașul Iași.

Italianul a fost motivat de dragostea pentru o româncă, cu care s-a căsătorit, și de dorința de a-și găsi liniștea și fericirea în România. Vorbește foarte bine limba română pe care a învățat-o de dragul soției sale.

Raffaele a venit la Iași cu un bagaj bogat de experiență acumulat ca șofer de autobuz în sectorul privat italian, unde a condus autocare pentru turiști.

În anul 2001, bărbatul s-a îndrăgostit în Italia de o româncă. După opt ani, cei doi au decis să își construiască o casă împreună pe pământ românesc, în satul Sprânceana, județul Iași:

„M-am îndrăgostit de o femeie din România. Ne-am cunoscut în Italia în 2001. În 2009 am făcut casă în România, la țară, în satul Sprânceana, județul Iași. Am stat cu ea în Italia și pe urmă ne-am hotărât să venim aici (în România – n.r.) pentru că în Italia s-a stricat treaba.”

 

El a precizat că în Italia câștiga 1.500 de euro și plătea chirie, plus alte cheltuieli indispensabile, iar de multe ori nu-i mai rămâneau bani nici măcar să iasă în oraș la o pizza sau să pună bani deoparte pentru o vacanță. „Cred că aici e mai bine”, a spus italianul referindu-se la țara noastră.

La Compania de Transport Public Iași s-a simțit imediat apreciat:

„M-au primit foarte bine, nu mă așteptam deloc. De patru zile lucrez singur, mă descurc cu traseele, nu sunt așa grele”, a spus Raffaele Barbato. „Bine, sunt trasee mai grele, mai ușoare, asta vorbeam cu colegii, dar nu numai în România e așa, tot globul e așa”, a mai spus șoferul italian.

Italianul apreciază foarte tare orașul Iași: „Iașul e un oraș foarte frumos, bine dezvoltat, mai ales că acum se deschide și terminalul patru la aeroport”, a spus el.

Directorul general al CTP Iași, Cristian Stoica, și-a exprimat într-o postare pe rețelele sociale mândria și bucuria colectivului de a-l avea pe Raffaele în echipă:

„Ne simțim bucuroși, mândri și sperăm să se integreze și să facă față cu bine la provocările din transportul public”.

Reprezentantul CTP Iași a precizat veniturile care le revin șoferilor la sfârșitul lunii de lucru:

„La noi se ia salariul, plus spor de stabilitate (dacă nu ai mai mult de două săptămâni de concediu medical într-un an), plus bonuri de masă în fiecare lună și vouchere de vacanță, plus sporul de vechime, sporul de trafic de luni până vineri la orele de vârf, iar pentru cei care lucrează sâmbăta și duminica spor de 100%.

 

Avem nevoie de aproximativ 30 – 40 de şoferi şi vatmani. După extinderea traseelor spre zona metropolitană, probabil că vom avea nevoie de alţi o sută de şoferi.”

Despre italianul care își clădește o nouă viață în țara noastră a mai spus:

„Povestea lui Raffaele este un exemplu impresionant de curaj, adaptabilitate și perseverență. Prin el, reiterăm angajamentul nostru de a oferi oportunități egale tuturor celor care doresc să facă parte din echipa noastră și de a construi o comunitate de profesioniști devotați și respectați.”

Raffaele Barbato consideră acum România ca fiind casa sa și preferă să viziteze Italia doar în vacanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *