Diverse

Un monstru de tată a fost arestat la Iași ! Și-a violat fetițele în repetate rânduri, timp de doi ani: le ademenea cu bomboane de ciocolată

Un bărbat ajuns, din păcate, tată și-a violat fiicele timp de doi ani. Povestea a ieșit la iveală la începutul acestui an, după ce mama fetelor a cerut ajutorul polițiștilor. Oamenii legii au deschis un dosar penal, iar individul a fost reținut zilele trecute

Întâmplare greu de descris în cuvinte. Un individ din Iași, tatăl mai multor copii, a fost arestat după ce a violat și agresat sexual, în repetate rânduri, două dintre fiice. Petru Gabriel S. a ajuns, zilele trecute, pe mâna polițiștilor din Iași după ce o femeie a cerut ajutor, spunând că fetele sale au fost agresate și violate chiar de tatăl lor. Polițiștii au deschis un dosar penal și au făcut verificări. Cel mai sumbru scenariu avea să se adeverească. Micuțele au fost abuzate.

Fetițele au fost agresate sexual și violate în repetate rânduri

Procurorii ieșeni au făcut câteva precizări.

„În urma sesizării organelor de cercetare penală, realizată la data de 09.03.2024, prin ordonanța din aceeași dată s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol și agresiune sexuală. În urma cercetărilor efectuate,  prin ordonanța din data de 14.03.2024, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de tatăl a două persoane vătămate, sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol în formă continuată (trei acte materiale prezumtiv comise în vara anului 2020),  agresiune sexuală în formă continuată, (prezumtiv comisă în perioada anului 2018 până în vara anului 2020) și agresiune sexuală (prezumtiv comisă la data de 30.01.2024), toate împotriva aceleiași persoane vătămate minore, și agresiune sexuală (prezumtiv comisă asupra celei de-a doua persoane vătămate minore, în vara anului 2023)”, a precizat procurorul Ștefan Fânariu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Le abuza când rămânea singur cu ele

Pentru a-și satisface nevoile nebune, le ademenea pe fete cu bomboane de ciocolată.

„În ce privește circumstanțele faptice, până la acest moment procesual s-au reținut următoarele. În intimitatea locuinței comune și profitând de faptul că nu era nimeni altcineva în preajmă, în perioada 2018 – vara anului 2020, la date ce nu au putut fi stabilite cu exactitate, în repetate rânduri, inculpatul ar fi atins-o în zona sânilor și în zona organelor genitale pe fiica sa minoră. În continuare, în vara anului 2020 la date care nu au putut fi stabilite cu exactitate, aflați singuri în locuința comună și profitând de autoritatea sa față de aceeași fiică, inculpatul ar fi întreținut trei acte sexuale cu aceasta.

În final, în data de 31.01.2024, suspectul ar fi atins-o în zona genitală și a sânilor pe aceeași persoană vătămată, în timp ce aceasta dormea. S-a mai reținut că, în vara anului 2023, la o dată ce nu a putut fi stabilită cu exactitate și în timp ce se aflau în locuința comună, profitând de imposibilitatea celei de-a doua persoane vătămate de a-și exprima voința, întrucât avea o vârstă foarte fragedă, inculpatul i-ar fi cerut minorei să îi atingă penisul pentru a primi în schimb o cutie de bomboane, ceea ce minora ar fi și făcut.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, a precizat procurorul Ștefan Fânariu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Descreieratul ajuns, din păcate, tată a fost arestat pentru 30 de zile

După ce a fost reținut, individul a fost prezentat în fața judecătorilor de la Judecătoria Iași.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, privind pe inculpatul S. Petru Gabriel pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală în formă continuată, faptă comisă în perioada 2018 până în vara anului 2020, viol în formă continuată. Dispune arestarea preventivă a inculpatului S. Petru Gabriel, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.03.2024 și până la data de 12.04.2024, inclusiv”, se arată în decizia judecătorilor din Iași.

Dacă va fi găsit vinovat, individul va sta ani grei în spatele gratiilor. Totodată, va fi decăzut din drepturile părintești. Descreieratul ajuns, din păcate, tată are de dat acum explicații în fața legii.

 

 

sursa : www.bzi.ro/diavolul-a-urcat-pe-pamant-un-descreierat-ajuns-din-pacate-tata-a-fost-arestat-la-iasi-si-a-violat-fetitele-in-repetate-randuri-timp-de-doi-ani-le-ademenea-cu-bomboane-de-ciocolata-exclusiv-fo-4937402

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *