Diverse

Un tânăr de 20 de ani, găsit mort la patru ore după un accident în Alba. Polițiștii au crezut că victima este la spital și nu au mai căutat-o

Gafă anchetată în Poliţia Română. Un tânăr de 20 de ani a fost găsit mort, la patru ore de când a intrat cu maşina într-un cap de pod din Alba. Iniţial, poliţiştii au găsit doar maşina şi au căutat victima la spital. Familia şoferului îi acuză acum de neglijenţă.

Accidentul a avut loc în jurul orei 4 dimineaţa. Şoferul de 20 de ani a pierdut controlul volanului şi s-a lovit cu maşina de un cap de pod. În urma impactului autoturismul a fost aruncat aproape 100 de metri, iar şoferul proiectat pe geam direct în câmp.

Un tânăr de 20 de ani, găsit mort la patru ore după un accident în Alba

Martor: Au trecut două-trei echipaje şi au văzut maşina în şanţ şi au spus că a plecat de la locul accidentului. Când colo el zăcea în spini. Nepăsători. Poliţia Română e nepăsătoare.

Timp de patru ore, tânărul a rămas pe câmp, fără ca nimeni să-l observe. Abia la ora 8 dimineaţa, un martor i-a găsit trupul şi a sunat la 112.

Luminiţa Prodan – purtător de cuvânt IPJ Alba: Echipajul mixt, format din pol si jandarmi au efectuat verificari fara a fi identificata vreo victima sau martori. Pol s-au deplasat inclusiv la spital, pentru a identifica daca s-a prezentat vreo pers la spital pt ingrijri medicale.

Martor: Dacă poliţia cauta de la început și cerceta prin zonă, îl găsea.

Pe lângă ancheta pentru accident, poliţiştii au deschis şi o anchetă internă legată de intervenţia colegilor. În acest moment, nu se ştie dacă tânărul a murit pe loc în accident ori dacă mai era în viaţă în momentul în care echipajul a trecut pe lângă el.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *