Diverse

Ștefania, românca moartă în Italia cu cei trei copii ai săi. Intoxicați cu monoxid de carbon, după ce un scurtcircuit de la caloriferul electric a declanșat un incendiu.

Tragedia de la periferia orașului Bologna, unde o tânără mamă româncă în vârstă de 32 de ani și cei trei copilași ai săi și-au pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, 15 martie 2024, este atent cercetată de autorități, iar primele rezultate ale anchetei încep să prindă contur.

Cei patru ar fi decedat intoxicați cu monoxid de carbon, după ce un scurtcircuit de la caloriferul electric din dormitorul copiilor a declanșat un mic incendiu.

Ștefania Alexandra Nistor, o tânără în floarea vârstei și cei trei copii ai săi, doi gemeni de aproximativ un an și o fetiță de 6 ani, Giorgia, Mattia și Giulia, și-au pierdut viața în apartamentul familiei, situat la etajul patru al unei clădiri din via Bertocchi, la periferia orașului Bologna.

Potrivit reconstituirii efectuate până acum de anchetatori, scurtcircuitul de la caloriferul electric ar fi fost cauza incendiului, informează Fanpage

Incendiul a generat o cantitate masivă de fum, fără flăcări extinse. Prin urmare, fatal ar fi fost monoxidul de carbon eliberat de fumul toxic.

Viața victimelor nu a putut fi salvată. Copiii au fost găsiți fără viață în apartament, iar mama lor a murit în drum spre Spitalul Maggiore din Bologna.

Tatăl copiilor, separat de soție și locuind în altă casă, nu era prezent, dar odată ce a aflat vestea, a fugit la locul tragediei. Bărbatul s-ar fi simțit rău la aflarea veștii.

Vecinii au relatat că s-au trezit în timpul nopții, în jurul orei 01:00, din cauza unui miros puternic de fum care venea de la etajul patru al clădirii. Au sunat imediat după ajutor și la fața locului s-au prezentat pompierii:

„A fost un incendiu mic din punct de vedere al extinderii, care a eliberat fum toxic, cauzat de arderea materialelor din care era făcut dispozitivul de încălzire.

Fumul degajat a fost responsabil de moartea acestor copii și a mamei lor”, a declarat Calogero Turturici, comandantul pompierilor din Bologna.

Pierluigi Pinto, șeful comisariatului de poliție Due Torri-San Francesco, a explicat că „incendiul, cel mai probabil, a fost generat de un sistem electric la care a fost conectat un dispozitiv de încălzire. A rezultat un scurtcircuit și, din primele verificări efectuate de pompieri, pare a fi complet accidental.”

Pe această temă a intervenit și Marco Bertuzzi, președintele Acer Bologna (Azienda Casa dell’Emilia Romagna), care a avertizat populația să nu mai folosească aceste calorifere electrice:

„Ele nu oferă de fapt niciun beneficiu în termeni de economie de energie și adesea provoacă scurtcircuite care duc la tragedii.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *