Diverse

Cine este românca moartă în incendiul din Bologna. Ştefania şi cei trei copii, gemeni de 2 ani şi o fetiţă de 6 ani, au avut parte de un sfârşit cumplit

Tragedie cumplită în Italia. O româncă şi cei trei copii ai săi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu violent. Nenorocirea s-a petrecut noaptea trecută în apartamentul din Bologna în care locuiau cei patru. Potrivit primelor ipoteze, flăcările ar fi izbucnit de la un posibil scurtcircuit provocat de o sobă electrică.

„Copiii erau iubiţi. Am vrut să le cumpăr ouă de Paşte, dar nu am mai apucat. O tragedie de neimaginat”, sunt cuvintele locatarilor din blocul în care a izbucnit incendiul. În pofida intervenţiei serviciilor medicale de urgenţă, a pompierilor şi a poliţiei, o româncă şi cei trei copii ai săi au sfârşit într-un mod cumplit.

Ştefania, în vârstă de 32 de ani, avea trei copii: Stefano şi Giulia, gemenii în vârstă de 2 ani şi încă o fetiţă, Giorgia, în vârstă de 6 ani. Micuţii au murit probabil intoxicaţi cu fum, scrie ilrestodelcarlino.it. Mama a decedat în timp ce era transportată la spital.

Tânăra era despărţită de soţ şi locuia separat doar cu cei trei copii. În noaptea tragediei, bărbatul a ajuns la fața locului, la fel ca și bunicii. Tăcerea a fost întreruptă doar de lacrimile familiei, potrivit Gazetta di Bologna.

Apartamentul a fost sigilat cât timp se desfăşoară o expertiză pentru a stabili în detaliu originea incendiului, iar procuratura a deschis o anchetă. „Cu profundă durere transmitem condoleanţe în urma acestei cumplite targedii, care a distrus o tânără familie”, a declarat primarul din Bologna, Matteo Lepore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *