Diverse

Drumul Morţii – E85 şi-a cerut din nou tributul. A sfârşit în cabina dubei sale, după ce un TIR s-a răsturnat peste el când a derapat şi a intrat pe contrasens

Tragediile se ţin lanţ pe „Drumul Morţii”, E85. Doar astăzi au avut loc trei accidente. În cel mai grav dintre ele, un şofer a murit nevinovat, după ce un TIR s-a răsturnat peste duba pe care o conducea. Statisticile sunt sumbre. Drumul european este străjuit de cruci după ce în ultimul deceniu au fost o mie de accidente pe şosea.

Accidentul de pe drumul European 85 a avut loc pe o porţiune de drum drept, în apropiere de comuna Limpeziş din Buzău. Pe o ploaie torenţială, şoferul unui TIR pierde controlul volanului, derapează şi intră pe contrasens. Loveşte frontal o dubă condusă de un bărbat de 48 de ani din Covasna. Omul nu a avut nicio şansă după ce camionul s-a răsturnat peste maşina lui.

Drumul Morţii – E85 şi-a cerut din nou tributul

Adrian Roșioru – Poliția Rutieră Buzău: Evenimentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, de către conducătorul autotirului care a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară care se deplasa din direcţia Urziceni către Buzău.

Şoferul TIR-ului scapă ca prin minune.

Ionuț Cășaru – ISU Buzău: Au fost identificate două victime: conducătorul autocamionului care era autoevacuat şi predat către echipajul SAJ şi conducătorul autoutilitarei care era încarcerat şi inconştient. Intervenţia a fost dificilă din cauza autoutilitarei care era foarte contorsionată în urma impactului. 

Nu este singurul accident pe „Drumul Morţii”. Au fost trei doar astăzi. Un tânăr de 28 de ani s-a răsturnat cu maşina după ce a lovit un copac de pe marginea drumului. Iar pe șoseaua de centură a Buzăului, o altă maşină a lovit o dubă care era oprită lângă drum.

Statisticile sunt crunte pe şoseaua care străbate 6 judeţe. Pe cei 85 de kilometri, sunt 199 de cruci. 272 de români au murit în ultimii 10 ano pe cea mai periculoasă șosea din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *