Diverse

Dascăl înjunghiat în timpul slujbei, în Buzău. Atacatorul s-a închinat și apoi a scos cuțitul: „Nu mi-a venit să cred”

Atac sângeros în timpul slujbei, la Buzău. Dascălul bisericii a fost înjunghiat de un individ, cunoscut cu probleme psihice, chiar în lăcaşul de cult, sub privirile îngrozite ale oamenilor. Atacatorul nu s-a oprit, când a ieşit din biserică a aruncat cu bolovani în paznic şi a încercat să-l şi înjunghie, apoi s-a făcut nevăzut.

Au fost momente de groază în biserică. Un bărbat de 62 de ani a înjunghiat dascălul.

  • Martor: A venit la biserică. S-a închinat, a dat mâna cu toată populaţia acolo, s-a pus jos, a plecat înapoi acasă şi a venit cu cuţitul şi când a intrat în biserică a dat în dascăl. L-a tăiat pe dascăl. Avea un cuţit mărişor, l-a scos chiar în faţa lui. Cică vrei să ne batem, atât i-a zis, şi i-a zis că vrei să ne batem a scos și cuţitul. 

În timp ce localnicii încercau să-l ajute pe rănit, agresorul a fugit din biserică şi a încercat să-l înjunghie şi pe clopotar.

  • Enoriaş: Persoană asta violentă era în faţa ușii la biserică, cu cuțitul uite așa în mâna şi mi-a zis în felul următor: „Şi tu vrei să mă baţi pe mine?” şi de acolo eu am fugit. Am fugit, am dat roată la biserică, că s-a luat cu cuțitul după mine. 

    Agresorul a opus rezistență atunci când oamenii legii au venit să-l rețină

    Apoi s-a făcut nevăzut. Oamenii legii l-au găsit într-un final acasă. Iar pentru că a opus rezistență, poliţiştii au fost nevoiți să folosească un spray paralizant.

    • Femeie: Nu mi-a venit să cred. Are soţie, are copil, are mama. Trăieste cu mamă-sa în casă, chiar nu mă aşteptam.

    Victima a fost preluată de urgenţă de medici şi dusă la spital.

    • Nicoleta Popescu, șef secție UPU Buzău: Pacientul a fost primit de la spitalul Râmnicu S[rat, stabil hemodinamic şi respirator. S-a efectuat cu CT de torace, unde avem un hemopneumotorax, undeva la 8 centimetri, va fi drenat.  

    Bărbatul înjunghiat va fi transferat la Spitalul Militar din Bucureşti. Agresorul a fost audiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *