„Un înger întruchipat în om”. Primele imagini cu tânăra călcată de tramvai în Bucureşti. Ionela ar fi împlinit 23 de ani peste câteva zile

Este doliu în localitatea Frățești din Giurgiu. Ionela, o tânără de 22 de ani este plânsă de rude şi apropiaţi după ce ieri a murit fulgerător, călcată de un tramvai, în Sectorul 5 din Capitală.

Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de marţi. Într-un moment de neatenţie, Ionela a încercat să ajungă în refugiul pentru staţia de tramvai şi a trecut prin spatele unuia care se afla oprit lângă peron. A lovit-o din plin şi a pus-o la pământ.

– Surioara mea frumoasa, nu te voi uita niciodată, încă aștept sa mă suni să vorbim, te voi iubii mereu, până o să vin lângă tine.

– Dumnezeu să o odihnească în pace! Mare păcat! Așa tânără și frumoasă…. Sincere condoleanțe familiei îndurerate și putere să treacă peste această grea încercare!

Lacrimi după moartea fulgerătoare a Ionelei

Din sens opus, pe cealaltă şină venea o altă garntură. Fata a fost prinsă sub roţile tramvaiului 32 şi resuscitată apoi minute în şiri de medicii sosiţi la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Salvatorii au declarat la scurt timpul decesul tinerei.

Iulia Nitu era din Frățești, Giurgiu. Urma să împlinească 23 de ani peste câteva zile, însă viaţa i-a fost curmată tragid într-un cumplit accident de tramvai. Este plânsă acum de familie şi apropiaţi, iar reţelele de socializare s-au umplut de mesaje de condoleanţe.

De astăzi, un înger întruchipat în om care a trăit pe pământ 22 de ani, s-a înălțat în împărăția cerurilor luându-și forma completă 100% de înger și va trăi veșnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun! Te iubim!

Tânăra va fi înmormântată joi în cimitirul din localitatea natală.

După accident, tramvaiele au fost restricţionate în ambele sensuri şi aau fost aplicate restricţii pe Calea Rahovei dinspre Şoseaua Progresului către Calea Ferentari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here