Familia unui avocat din Iași, „tocată” în tragedia de la Lețcani. Soția s-a stins, copiii și ginerele au ajuns la spital: „A fost căsătorit cu o domnișoară, recent s-a împăcat cu prima nevastă” –

Tragedie în familia unui avocat din Iași. Soția bărbatului a decedat în accidentul de luni seara de la Lețcani, iar copiii, nepoții și ginerele acestuia au ajuns la spital. Nici avocatul ieșean nu a scăpat neatins, aflându-se pe un pat de spital

Tragedie în familia unui avocat din Iași. Soția lui s-a stins, iar copiii, nepoții și ginerele bărbatului au ajuns la spital, după cumplitul accident de la Lețcani. Luni seara, la Lețcani, pe Drumul European, avea să se petreacă încă o tragedie. Un nou accident rutier a luat o viață și a adus lacrimile în ochii oamenilor.

„La data de 1 august a.c., în jurul orei 20:00, am fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, produs pe DE 583. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate trei autovehicule. În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte 6 persoane au fost rănite. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Prima soție a avocatului a decedat în accidentul de la Lețcani

Reporterii BZI au aflat la scurt timp după producerea accidentului că toate cele 6 victime sunt rude, o parte dintre ele fiind din Podu Iloaiei. Cele 6 persoane se aflau într-un autoturism marca VW Touran , condus de Constantin Biță, un avocat ieșean, în vârstă de 72 de ani. Acesta se afla în autoturism cu prima sa soție, cu copiii, nepoții și ginerele său, un cetățean german. În urma impactului, mașina condusă de Biță a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, iar toate persoanele au fost rănite, însă doar una dintre ele și-a pierdut cunoștința din cauza unei lovituri puternice la cap.

Aceasta era prima soția a avocatului Biță, Valerica, în vârstă de 67 de ani. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral sever. Degeaba au încercat medicii să o salveze. După zeci de minute de la inițierea manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Întreaga familia a fost distrusă după accident

Ieri, reporterii BZI au mers la Podu Iloaiei pentru a afla mai multe informații despre familia lovită de tragedie. Toată lumea îl cunoaște pe avocat și spune că este o nenorocire în adevăratul sens al cuvântului.

„Avocatul conducea, nu știu dacă a fost de vină sau nu… Era în mașină cu Valerica, prima lui soție, cu copiii, nepoții și ginerele. Din câte știu, fata lui era plecată în Germania, stabilită acolo, are o relație cu un neamț sau ceva de genul ăsta. Și neamțul ar fi fost în mașină”, a spus un localnic.

Ca o ironie a sorții, avocatul s-a împăcat recent cu prima sa soție, cea care avea să se stingă luni seara, în tragedia de la Lețcani.

A renunțat la tânăra cu care avea o relație ca să se împace cu prima soție

Localnicii spun că avocatul a avut o relație cu o domnișoară focoasă, mult mai tânără decât el.

„Avocatul a fost căsătorit cu Valerica, au și copii, iar acum vreo 10 ani, poate mai mult, a început o relație cu o domnișoară mult mai tânără. Și cu ea a făcut un copil, are vreo 10-11 ani… Din ce am auzit, de o vreme s-ar fi împăcat cu prima soție, Valerica, doamna care a murit în accident”, a spus un alt localnic.

Ieri, la vila pe care avocatul o deține la Podu Iloaiei, nu era nicio mișcare. Toată familia se află în spital. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, cu toate că toți vor avea nevoie de timp pentru a se recupera.

Anchetatorii trebuie să afle cine este vinovat de producerea accidentului

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru efectuarea necropsiei. Anchetatorii vor să afle ce a ucis-o pe femeie, cu toate că lucrurile sunt destul de clare. Trebuie precizat că, în perioada următoare, polițiștii trebuie să afle cine se face vinovat de producerea tragediei de la Lețcani.

Ulterior, persoana vinovată va fi trasă la răspundere, așa cum spune legea. Când va ieși din spital, familia femeii trebuie să se pregătească de înmormântare.

Sursa : bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here