China a început marți noaptea o „operațiune militară” în jurul insulei Taiwan

Comandamentul de Est al armatei chineze a anunțat declanșarea, în noaptea de marți spre miercuri, a mai multor „operațiuni militare comune” desfășurate în jurul insulei Taiwan, informează agenția chineză de stat Xinhua. Inițial, Beijingul anunțase, la scurt timp după ce Nancy Pelosi a ajuns la Taipei, că va desfășura „exerciții militare importante” și „activități de antrenament” în 6 zone maritime și spații aeriene din jurul Taiwanului.

Practic, după doar o zi, Beijingul a înlocuit în comunicările sale oficiale, expresia „exerciții militare” cu „operațiuni militare”.

Respectivele „operațiuni militare” se vor desfășura, conform Beijingului, sub forma unor „exerciții de antrenament” în zonele maritime aflate la nord, sud-vest și sud-est de coasta insulei Taiwan, precum și în spațiul aerian din aceste zone și vor efectua tiruri cu muniție de război „cu rază lungă de acțiune”, precum și teste cu „rachete convenționale” în zona maritimă aflată la est de această insulă.

„Operațiunile militare au rol de descurajare severă în contextul escaladării recente a tensiunilor provocate de acțiunile indezirabile ale Statelor Unite în chestiunea Taiwanulu și reprezintă o avertizare serioasă la adresa acțiunilor separatiste care urmăresc «independența Taiwanului»”, se arată în comunicatul armatei chineze.

China ar putea, teoretic, să ocupe Taiwanul, dar cu prețul unui carnagiu. „Ar fi un masacru pentru flota chineză”

Conform unei analize CNN, China are puterea și capacitatea militară de a ocupa Taiwanul, dar o astfel de victorie ar veni cu un cost extrem de ridicat pentru armata chineză. Invazia Taiwanului nu e posibilă fără o acțiune propriu-zisă de debarcare pe această insulă, acțiune mult mai complexă și riscantă decât debarcarea din Normandia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Conform documentelor istorice, pierderile suferite de forțele aliate și germane în cele trei luni ale campaniei din Normandia se ridică la peste 500.000 de militari uciși, răniți și dispăruți.

Conform experților militari, este extrem de dificil – chiar și pentru o armată modernă din secolul XXI – să transporți pe mare o forță de invazie și să traversezi în siguranță 177 de kilometri pe mare, echivalentul lățimii Strâmtorii Taiwan care separă China continentală de insula Taiwan.

„Armata chineză ar trebui să transporte astfel mii de tancuri, piese de artilerie, transportoare blindate și lansatoare de rachete, împreună cu militarii. Sunt munți de echipamente și veritabile «lacuri» pline de combustibil care trebuie transportate pe calea apei”, conform unei analize The Diplomat de anul trecut, citate de CNN.

„Ar fi un masacru pentru flota chineză”, a declarat Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la University of St. Andrews din Scoția.

Ambasadorul SUA în China, convocat „de urgență” la Beijing

Autoritățile de la Taiwan spun că exercițiile militare ale Chinei încalcă teritoriul său și provoacă ordinea internațională. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că insula își va apăra ferm securitatea. Japonia și Coreea de Sud au făcut apel la dialog.

Adjunctul ministrului chinez de externe, Xie Feng, l-a convocat „de urgență” în noaptea de marți spre miercuri pe ambasadorul american la Beijing, Nicholas Burns.

Totodată, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a condamnat vizita în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi, gest care încalcă grav principiul „O singură China” și suveranitatea statului chinez.

Situația complicată a Taiwanului este moștenirea Războiul Civil Chinez (1927-1949), încheiat după Al Doilea Război Mondial cu victoria comuniștilor în China continentală și refugierea opozanţilor comunişti pe insula Taiwan.

China (n. red. – Republica Populară Chineză, denumirea oficială) consideră că Taiwanul (n. red. – Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei.

Beijingul consideră declararea independenţei Taiwanului o linie roșie și a amenințat cu războiul în cazul în care acest lucru se întâmplă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here