Cântărețul Bogdan Mocanu, atacat cu o macetă într-un club din Mamaia

De la bal, la spital. Aşa fost seara trecută pentru cântărețul Bogdan Mocanu, după ce a fost atacat cu o macetă într-un club din stațiunea Mamaia, în urma unui conflict pornit între mai multe persoane. Acesta a refuzat să dea poliţiştilor informaţii cu privire la incident şi nici nu a depus plângere.

Incidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineața, în timp ce Bogdan Mocanu se afla la o petrecere alături de mai mulți prieteni.

Cântărețul a fost atacat cu o macetă şi rănit la unul dintre brațe. Ulterior, Bogdan Mocanu a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Imediat după, el a postat pe Instagram un clip prin care explică ceea ce s-a petrecut în clubul respectiv.

Ce spun polițiştiii

În dimineața de 14 mai a.c., în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat, care părăsea incinta unui club din stațiunea Mamaia, prezenta o rană la nivelul brațului. Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, patru persoane l-ar fi bruscat pe bărbatul de 24 de ani, moment în care una dintre acestea l-ar fi agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător. Precizăm faptul că victima nu a formulat plângere până la acest moment și refuză să dea alte date sau informații cu privire la incident. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, portul și folosirea fără drept de arme albe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here