Şi-a ucis soţia cu 15 lovituri de cuţit, dar bărbatul din Giurgiu a fost eliberat din cauza unei gafe judiciare

Un criminal care şi-a omorât soţia cu 15 lovituri de cuţit este liber din cauza unei gafe a procurorului de caz. Motivul este halucinant. Procurorul ar fi depus cererea pentru prelungirea mandatului de arestare la o zi după expirarea termenului legal.

Principalul suspect s-a întors la locuinţa în care şi-a ucis soţia şi spun vecinii chiar şi-ar fi reluat şi serviciul. De cealaltă parte, în ceea ce priveşte vreo măsură de supraveghere, până acum, în mod oficial, nu a fost instituit nici control judiciar, nici arest la domiciliu, aşadar este liber.

Criminal, liber la o viaţă normală

Neoficial, însă, poliţiştii din Giurgiu spun că îl au sub supraveghere. Reprezentanţii Tribunalului, purtătorul de cuvânt a recunoscut că într-adevăr s-a produs o eroare şi că „cine nu munceşte nu greşeşte”.

În acest caz, s-a autosesizat şi Inspecţia Judiciară, dosarul a fost trimis în judecată, însă până la finalizarea cercetărilor, care pot dura de la câteva luni şi câţiva ani, Ionel Dănăcică este un om liber. Pe 3 februarie, într-un apartament la etajul 3, bărbatul şi-a ucis iubita, mai tânără cu 10 ani, cu 15 lovituri de cuţit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here