Un hoț a furat din geanta unei femei într-o biserică din Timișoara, apoi și-a făcut cruce și a plecat. Ce i-a lăsat femeii

Un bărbat a fost filmat în capela Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara în timp ce fura din geanta unei femei, apoi şi-a făcut cruce și a plecat.

Un bărbat aflat în capela Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura din poşeta unei femei, apoi şi-a făcut cruce şi s-a aşezat pe un scaun, pentru câteva secunde.

Femeia își lăsase geanta în lăcașul de cult, cât timp l-a ajutat pe preot afară, la niște lucrări.

Individul intră, se închină, vede poșeta și ia de acolo portmoneul în care se aflau 200 de lei și acte.

A pus 10 lei înapoi și se închină din nou

Omul pune, totuşi, 10 lei înapoi, se închină din nou la ieșire și dispare.

Femeia a făcut plângere, iar poliţiştii încearcă să îl identifice pe bărbat.

Imaginile au fost făcute publice de preotul care slujeşte în capela Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, Dorian Oprişor. În aceste imagini se vede cum o femeie şi-a lăsat poşeta în apropierea altarului şi s-a dus să se roage, moment în care un bărbat s-a apropiat de geanta lăsată nesupravegheată, din care a luat un telefon şi bani.

După ce a furat, hoţul şi-a făcut cruce şi s-a aşezat timp de câteva secunde pe un scaun în capelă, apoi a ieşit.

 

Imaginile au fost făcute publice de preot 

“Astăzi (miercuri – n.r.), din capela cu hramul Sfântul Mina din curtea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” din Timişoara, în jurul orelor 16:31, acest individ a furat din poşeta unei credincioase un telefon şi portofelul cu acte si bani. Vom depunde plângere şi la poliţie. Dacă între timp cunoaşteţi pe acest individ, va rugăm să ne ajutaţi să îl identificăm. Sfântul Mina să vă răsplătească!”, a scris pe Facebook preotul Dorian Oprişor.

Ulterior, femeia păgubită a depus plângere la Poliţie, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru furt, urmând să facă cercetări pentru a-l identifica pe hoţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here