Nedumerirea unui italian din România. „Staţi pe munţi de aur şi aveţi gaz la Marea Neagră, dar ne spălaţi WC-urile”

Cesare, un italian care a trăit mai mulţi ani în Timişoara, Oradea şi Cluj, nu înţelege de ce ţara sa este plină de români care fac muncile de jos, în condiţiile în care România e una dintre puţinele ţări din Europa care au zăcăminte bogate de minereuri şi gaze naturale

Cesare a avut mai multe afaceri în România, e căsătorit cu o româncă şi a trăit ani la rând aici. Aşa a devenit interesat de istoria României, iar când  s-a documentat a aflat câteva detalii nebănuite, care l-au surprins mult.

Aşa a aflat că România nu este sau cel puţin nu ar trebui să fie o ţară săracă, deşi nivelul de trai, în realitate, este extrem de scăzut. Spre surprinderea lui, Cesare a aflat că în munţii României există mine unde odinioară se exploata aurul, dar şi importante zăcăminte de gaze naturale, în Marea Neagră, care sunt blocate de ani de zile, deşi ar valora sute de miliarde de euro.

În lumina noilor informaţii pe care le-a aflat, pentru el pare acum şi mai ciudat că aproape două milioane de români au emigrat numai în Italia, iar cei mai mulţi fac muncile refuzate de localnici.

„În România există aur, iar în Italia se ştia asta de pe vremea romanilor. România are gaze naturale şi ar putea ţine din ele economia unor ţări cu industrie de top precum Franţa sau Italia, plus că poate nu ar mai fi avut preţuri de coşmar la energie. De aici ar fi obţinut o mulţime de bani, dar iarăşi, nu le exploatează, nu ştiu de ce. În timpul ăsta, românii de rând trăiesc de pe o zi pe alta, iar mulţi dintre ei vin în Italia să spele pe jos sau să-i spele pe seniorii noştri şi să facă toate muncile grele, împreună cu africanii. I-am întrebat pe prietenii mei români: «cum se face că staţi pe munţi de aur şi aveţi şi gaze la mare, dar veniţi să ne spălaţi WC-urile?» N-am vrut să jignesc pe nimeni, soţia e româncă şi îi apreciez pe români, dar pentru mine e o enigmă cum e posibil să se întâmple asta. Hai că nu eşti Germania sau Franţa, hai că nu eşti Italia sau Spania, dar măcar la nivelul Poloniei sau Ungariei ar trebui să fi ajuns de atâta timp”, a spus italianul.

„Milioane de români câştigă doar 300 de euro”

El s-a arătat surprins şi de preţurile mari din România, mai ales raportat la puterea de cumpărare a populaţiei. „Eu ca italian nu am de ce să mă plâng, am şi câteva afaceri mici şi am venituri peste medie şi în Italia, normal că mă descurc când vin în România, dar mă gândesc la ei. Milioane de români câştigă mai puţin de 300 de euro net. Vă daţi seama, 300 de euro! Un italian ar arunca cu roşii şi ouă stricate după patronul lui şi după politicienii prefăcuţi din toate partidele. Românii stau, tac şi rabdă, iar cine poate pleacă din ţară. Toate guvernele pe care le-au avut şi absolut toţi politicienii din toate partidele lor au eşuat, deşi ţara asta are un potenţial nemaipomenit. Mi-e greu să-i înţeleg. În loc de asta îi văd că se ceartă între ei, că îl apără pe nu ştiu care politician sau nu ştiu care partid, nici nu contează care, de parcă nu din cauza lor sunt săraci. Mă tem că vor ajunge să voteze cu partide extremiste, deja a apărut unul la ei, deşi dacă mă gândesc nici celelalte nu sunt cu mult mai răsărite”, a mai spus el.

Există însă şi lucruri care l-au impresionat plăcut pe italian. „Românii sunt mai pro occidentali decât cehii, polonezii, ungurii sau slovacii. Pur şi simplu respectă Uniunea Europeană şi toţi se simt atraşi de cultura şi civilzaţia din vest, căreia îi şi aparţin. Ei nu sunt cu Orientul, cu Rusia, cum ar fi mulţi alţi est-europenii. Pentru ei toate drumurile duc în Vest. Iar IT-iştii români sunt cunoscuţi nu numai în Europa, ci faima lor a ajuns până în America. Al doilea oraş al României, Cluj, e un fel de Silicon Valley plin de IT-işti şi rivalizează cu multe oraşe din Italia când e vorba de puterea de cumpărare. Degeaba, pentru că există oraşe şi sate în sudul ţării, dar mai ales la graniţa cu Republica Moldova unde aproape că se moare de foame.”

Săraci, dar darnici cu refugiaţii din Ucraina

El a mai remarcat şi felul în care românii obişnuiţi au răspuns provocărilor războiului din Ucraina şi, mai ales, s-au implicat pentru a-i ajuta pe refugiaţi.

„Vezi români care abia au ce mânca, dar îşi rup de la gură ca să le dea unor străini. E un gest mai mult decât nobil şi nu ştiu câţi italieni ar face asta. Românii s-au mobilizat şi le-au dat refugiaţilor din puţinul lor, iar prin asta au arătat unei Europe întregi ce înseamnă omenia. Nu ştiu dacă neamţul, francezul şi italianul, care au infinit mai multe posibilităţi, ar fi făcut pentru ucraineni ce au făcut românii. Am mari îndoieli, dacă e să fiu sincer. Un mare «jos pălăria» pentru români, cum se zice la ei, pentru acest gest! Românii şi polonezii duc greul în privinţa asta, tot respectul pentru ei”

„În Milano, luam mai multe locuinţe de banii ăştia”

În trecut, Cezare a vorbit despre preţurile imense din România, în special din Cluj, şi a dat şi câteva exemple din care a reieşit că de multe ori apartamentele din oraşul de pe Someş sunt mai scumpe decât cele din capitala modei, Milano.

„Am învăţat să nu dau mai mult decât face şi mă simt păcălit când e vorba de astfel de preţuri. În Italia, în Milano chiar, găsesc apartamente mai ieftine decât în Cluj. Ok, e Cluj, e un oraş frumos, centru universitar şi economic, sunt sută la sută de acord că e la toate capitolele peste oraşe ca Timişoara şi Oradea, dar nimeni nu mă poate convinge că e peste Milano şi că se justifică asemenea preţuri. De banii pe care îi dau în Cluj pe o garsonieră îmi iau la Milano două sau trei şi le dau în chirie. Şi ies mai câştigat decât dacă aş cumpăra aici o singură garsonieră şi aş lua o singură chirie, mai ales că în Milano sunt cu puţin mai scumpe chiriile”, a spus el.

Ofertele postate pe site-urile unor agenţii imobiliare italiene îi dau dreptate. Chiar dacă în Milano există şi proprietăţi imobiliare scumpe, unele de milioane de euro, există şi garsoniere şi apartamente mici la preţuri cu mult mai abordabile decât în Cluj. Şi nu sunt deloc puţine, aşa cum a remarcat Cesare.

Urmăriți-ne pe

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here