Soldații ruși, spun că au fost „păcăliți” să meargă la război. Unii ar fi plecat pe jos, înapoi spre Rusia

Potrivit The Guardian, pe canalele online ucrainene a apărut o nouă filmare cu 5 soldați ruși capturați în Ucraina care spun că au ajuns în râzboi pentru că au fost „păcăliți”. Spun, de asemenea, că trupele sunt demoralizate, mai mulți militari s-au predat, în timp ce alții și-ar fi abandonat vehiculele și au plecat pe jos, înapoi spre Rusia.

Videoclipul de trei minute a fost filmat în condiții de constrângere. Cei cinci soldați, vizibil speriați, sunt legați la ochi și interogați. O voce îi spune în limba ucraineană orițerului rus: „Vorbește”, iar acesta răspunde. „Sincer vorbind, ne-au păcălit”, răspunde ofițerul, referindu-se la superiorii de la Moscova. „Tot ce ni s-a spus a fost fals. Le-aș spune băieților mei să părăsească teritoriul ucrainean. Avem familii și copii. Cred că 90% dintre noi ar fi de acord să plecăm acasă.

Pe rețelele sociale din Ucraina circulă mai multe filmări cu soldați ruși capturați sau care s-au predat. La opt zile după invazia lui Vladimir Putin în Ucraina devine din ce în ce mai clar că o parte din militarii lui sunt demoralizați și reticenți, iar unii s-au predat. Alții și-au abandonat vehiculele și s-au întors pe jos spre granița cu Rusia, cărându-și armele și rucsacurile, sugerează videoclipurile.

Moralul scăzut în rândul trupelor rusești ar putea fi unul dintre motivele pentru care planul Rusiei de a controla cât mai rapid Ucraina înaintează cu pași mici. La Moscova se credea că operațiunea va fi rapidă și de succes, iar soldații au primit alimente și combustibil pentru doar două sau trei zile, potrivit surselor din Ucraina.

Militarii ruși se așteptau să fie primiți în Ucraina ca eliberatori

De asemenea, Kremlinul pare să fi avut o idee total deformată despre primirea pe care o vor avea militarii în Ucraina. Mai mulți prizonieri de război au spus că au fost asigurați că ucrainenii îi vor primi ca pe niște eliberatori, eventual cu flori și urale, nu cu gloanțe și bombe.

„Unii dintre ei credeau că participă la exerciții militare. Nu se așteptau la rezistență”, a declarat pentru sursa citată Artem Mazhulin, profesor de engleză din Harkov. „Mulți sunt recruți născuți în 2002 sau 2003. Vorbim despre băieți de 19 și 20 de ani.

„Din 2014, guvernul rus a spălat creierul populației cu propagandă. Ei încearcă să facă Rusia să creadă că Ucraina nu este o țară adevărată, că a fost capturată de fasciști”, mai spune profesorul de 31 de ani.

Mazhulin a spus că unchiul și mătușa lui, Viktor și Valentina, au vorbit cu soldații ruși când au trecut pe lângă casa lor din Kupiansk, în nord-estul Ucrainei, aproape de graniță. Soldații au explicat că îi caută pe naționaliștii extremiști (Banderivtsi – adepții liderului naționalist ucrainean din timpul celui de-al Doilea Război Mondial Stepan Bandera).

„Unchiul meu le-a spus: „Unde dracu îi vezi pe Banderivtsi?” Mătușa mea le-a spus să nu-i calce straturile cu flori”, a povestit Mazhulin. „L-au numit pe unchiul meu „tată” și au vorbit cu el despre creșterea porumbeilor, hobby-ul lui. Apoi au plecat.”

Într-o declarație video de joi, președintele Ucrainei Volodimir Zelesksi a transmis același mesaj: că Putin și-a trimis forțele de invazie în Ucraina fără o misiune clară. „Sunt demoralizați. Sunt condamnați”, a spus el, spunându-le soldaților inamici să se „ducă acasă”.

Ucraina susține că a ucis câteva mii de soldați ruși. Miercuri, chiar și Kremlinul a recunoscut că 498 dintre militarii săi au murit, iar 1.591 sunt răniți.

Alex Kovzhun, consilier al fostului prim-ministru al Ucrainei Iulia Timoșenko, a spus că soldații ruși ar putea fi împărțiți în două categorii: „Sunt tinerii recruți speriați de moarte. Și sunt militari de carieră care au luptat în Siria și în Donbas”.

Kovzhun a spus că statul major rus a crezut că invazia va fi „floare la ureche”, fără opoziție, cum a fost operațiunea de anexare a Crimeei în 2014. În schimb, civilii ucraineni s-au pus în fața tancurilor inamice, au blocat coloanele blindate cu mâinile goale și au cântat imnul național în fața militarilor ruși uluiți.

De asemenea, mai multe videoclipuri arată tineri ruși care își sună mamele care nu știu că fiii lor luptă în Ucraina. Autoritățile ucrainene au deschis o linie telefonică pentru rudele îngrijorate din Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here