„Înger mic, te-ai luptat până la capăt, eşti un erou”. Rayan, băieţelul blocat timp de cinci zile într-un puţ din Maroc, condus pe ultimul drum

Rayan, băiețelul de cinci ani care a rămas blocat timp de cinci zile într-o fântână, într-o regiune din nordul Marocului, va fi condus pe ultimul drum, luni.

Copilul a căzut în puţul adânc de 32 de metri, marți după amiază, iar de atunci s-a dus o operaţiune de salvare incredibilă. Din păcate, copilul nu a supravieţuit, însă drama lui a impresionat întreaga lume.

Înmormântarea lui Rayan va avea loc în satul Ighrane, locul unde s-a şi produs tragedia, au confirmat un verişor al copilului şi un deputat din provincia Chefchaouen, Abderrahim Bouazza. Nu se ştie încă dacă băieţelul a fost supus sau nu unei autopsi. Trupul său a fost transportat la Spitalul Militar din Rabat, la scurt timp după ce a fost scos din puţ.

Moartea lui Rayan a declanşat un val considerabil de emoţie în rândul opiniei publice, amplificat de reţelele de socializare, atât în Maroc, cât şi în multe alte ţări din lumea întreagă. „Tăcerea este îngrozitoare în această dimineaţă în sat. Toată lumea se ruga ca el să fie scos viu la suprafaţă. Toată lumea a plâns”, a mărturisit un prieten al familiei îndoliate.

„Moartea unui copil a reamintit lumii valorile umanităţii”, a comentat duminică seară site-ul televiziunii publice marocane, SNRT, citat de Agerpres.

La rândul lui, papa Francisc a salutat „un întreg popor (cel marocan – n.r.), care s-a mobilizat pentru a-l salva pe Rayan”, în timpul rugăciunii sale Angelus de la Vatican. „Au încercat totul, dar, din păcate, copilul nu a supravieţuit. Însă ce exemplu ne-au oferit! Mulţumesc acestui popor pentru această mărturie”, a adăugat papa Francisc.

Regele Mohammed al VI-lea le-a telefonat părinţilor lui Rayan pentru a le prezenta condoleanţe, iar cei din urmă i-au mulţumit, emoţionaţi, suveranului, autorităţilor şi tuturor membrilor echipelor de salvare. Duminică au fost demarate lucrări pentru a acoperi tunelurile şi puţurile de salvare săpate de echipajele de salvatori.

Mesaje emoţionante pe reţelele de socializare

Marocanii se află încă în stare de şoc. „Este o catastrofă, sperăm că sufletul lui Rayan se odihneşte în pace. Transmitem părinţilor şi întregii familii gândurile noastre de răbdare şi consolare”, a declarat un locuitor din capitala ţării, Rabat.

„Înger mic, te-ai luptat până la capăt, eşti un erou”, a scris un internaut pe Twitter. „El a reuşit acolo unde liderii lumii şi mass-media au eşuat. A reunit popoarele în jurul lui”, a afirmat un alt internaut.

Un utilizator de internet cu o opinie disonantă a deplâns însă „o lume distopică, în care toate naţiunile arabe se emoţionează pentru salvarea unui copil din Maroc, în timp ce zeci de alţi copii mor în fiecare zi de foame sau sub bombardamente în Yemen şi în Siria”. „Toate vieţile contează”, a adăugat acelaşi internaut.

Rayan a căzut marţi într-un puţ secat adânc de 32 de metri, foarte strâmt şi greu accesibil, săpat în apropiere de casa familiei sale din Ighrane.

Reuşind să creeze o breşă orizontală sâmbătă, membrii echipelor de salvare şi-au continuat munca săpând centimetru cu centimetru, de multe ori cu mâinile goale, pentru a evita orice risc de prăbuşire a straturilor de pământ. Până vineri, agenţii de intervenţie au trimis oxigen şi sticle cu apă în puţ până în zona în care se afla Rayan, fără să aibă însă certitudinea că băiatul putea să le folosească.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here