Faptele educatoarei din Suceava, care ar fi violat trei fetiţe, au ieşit la iveală de abia după ce tatăl victimelor i-a incendiat maşina

Caz incredibil într-o grădiniţă din Suceava. O educatoare este bănuită că ar fi violat trei fetiţe, de 3 şi 7 ani. În loc să le îngrijească, femeia le-ar fi supus la perversiuni sexuale pe bietele copile. Faptele îngrozitoare au fost descoperite după ce tatăl a două dintre victime, i-a incendiat maşina femeii ca să se răzbune. Educatoarea a fost arestată pentru 30 de zile, iar anchetatorii bănuiesc că sunt mai mulţi copii care au trecut prin aceleaşi orori.

Faptele îngrozitoare s-ar fi întâmplat în ultimii doi ani. Educatoarea de 52 de ani, aparent un cadru didactic blând şi dedicat, le-ar fi violat pe fetiţele din grupa ei. Grozăviile s-ar fi întâmplat la baie, departe de cei care le-ar fi putut ajuta pe copile. Cel puţin trei fetiţe, două dintre ele surori, ar fi recunoscut până acum trauma prin care au trecut. Cea mai mică de doar trei ani.

Părinte: Am fost şocaţi. Nu ne vine a crede că s-a întâmplat aşa ceva. Copiii ăia sunt traumatizaţi pe viaţă.

Părinte: E şocant, şocant şi nu simţim siguranţă în unităţile de învăţământ. Ultima dată când am avut cu ea o interacţiune am văzut-o foarte agitată şi nervoasă, iritată că te intâlneai cu ea pe scări

Fetiţa de trei ani începuse grădiniţa în septembrie

Nenorocirea a ieşit la iveală la sfârşitul anului trecut. La aceeaşi unitate mersese şi sora ei, acum în clasa întâi. Copila şi-ar fi schimbat comportamentul, au mărturisit părinţii. Plângea, avea coşmaruri, refuza să mai meargă la grădiniţă. Iniţial, părinţii au crezut că nu se acomodează. Însă, la câteva zile, în timp ce mama îi făcea baie, cea mică i-a îngrozit cu mărturisirile. I-ar fi spus femeii că educatoarea o atinge în locuri nepotrivite. Sora sa mai mare a auzit discuţia, şi-a făcut curaj şi a povestit că trecuse şi ea prin aceleaşi orori în trecut.

Mihai Moisoiu – psiholog: Aceste traume le-au marcat şi le-au schimbat firul vieţii intr-un mod dramatic. Va fi nevoie de multă terapie pentru a putea să-şi revină.

Tatăl copilelor şi-a pierdut minţile când a auzit prin ce au trecut fetele lui. Aşa că, într-un moment de furie, s-a dus şi a dat foc maşinii educatoarei. Dus la audieri, bărbatul le-a spus poliţistilor motivul răzbunării.

Tatăl: Lăsăm autorităţile să-şi facă datoria. Nu vrem să dăm declaraţii mai multe. Suntem destul de afectaţi.

Tatăl fetiţelor a fost arestat pentru 30 de zile pentru incendiere, iar acum este sub control judiciar. Poliţiştii au început o anchetă şi aşa au aflat şi de a treia copilă abuzată. Însă, numărul ar fi mult mai mare, se tem anchetatorii. Educatoarea a fost trimisă după gratii pentru o lună

Ionuț Epureanu-pdc IPJ Suceava: În sarcina acesteia s-au reţinut mai multe fapte de viol, dar şi agresiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorului.

Colegii educatoarei nu-şi explică gestul femeii

Colega educatoarei: Nu pot să cred, este ceva fără cuvinte. Ne-a şocat pe toată lumea. Am lucrat în aceeaşi clasă cu ea vreo 15 ani. Iubeşte copiii foarte mult, nu cred un asemenea gest, niciodată n-ar fi putut să facă aşa ceva.

Până şi părinţii celorlalţi copii sar în apărarea educatoarei.

Părinte: Ceea ce i s-a făcut doamnei este ceva josnic. O adevărată mamă a fost pentru copii.

Părinte: La 51 de ani credeţi că ar fi putut să facă asemnea lucru? O susţinem necondiţionat.

S-a deschis o anchetă şi la inspectoratul şcolar

Grigore Bocanci, ISJ: Fapte regretabile, de neînchipuit. Despre doamna educatoare nu ştim prea multe, să vedem în urma investigaţiilor de astăzi ce informaţii primesc.

Tot la Suceava, un profesor de biologie a fost înregistrat de eleva sa de 14 ani în timp ce îi făcea avansuri sexuale. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here