„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, in Anglia

A trăit un coşmar, după ce a fost trădată chiar de cei pe care îi considera prieteni. O tânără de 22 de ani a fost ţinută captivă într-o pivniţă şi violată timp de şase ore.

Colleen Smith, în vârstă de 22 de ani, recunoaşte că a crezut că va muri când a fost atacată de Samantha Hart, în vârstă de 32 de ani, și de Charlie Olding, de 22 de ani. Agresiunile sexuale au fost filmate de vărul lui Olding, Lee Kitchiner, care avea 17 ani la momentul atacului din 10 septembrie anul trecut.

Cicatrici pe viaţă

La audierile de la Maidstone Crown Court s-a spus că tânăra a fost supusă unui „abuz ticălos, la intimidare și umilire”. Colleen, din Medway, Kent, a renunțat la anonimat pentru a îndemna alte victime să vorbească. „Voi avea cicatrici pe viață. De atunci am coșmaruri și sunt atât de rele încât efectiv țip, dar nu pot face nimic. Ceea ce au făcut a fost să mă facă să mă simt nedorită, rușinată și singură. Uneori aud voci în cap care îmi spun că nu am valoare. Eram o persoană fericită și plină de viață, dar acum sunt distrusă și deprimată. Sunt doar o persoană termiantă acum”.

Tânăra a fost agresată de cuplu la trei săptămâni după ce s-a mutat cu ei în septembrie anul trecut. Hart, Olding și Kitchiner au așteptat-o pe Colleen pe o alee de lângă casă, după o noapte în care ieşise să petreacă. Colleen a fost lovită în față înainte de a fi târâtă în casă și forţată să coboare în pivniță. „Am fost total șocată de genul „de ce ai face asta?” și totul a fost foarte confuz.

„Speram să fie un vis și să mă trezesc în orice moment, dar evident că nu a fost un vis”.

Agresată timp de şase ore

Colleen a fost forțată la un act sexual oral cu Olding în timp ce abuzul era filmat. Apoi Olding a violat-o în timp ce ceilalți priveau îngrozitorul calvar al lui Colleen, care a durat șase ore înainte ca atacatorii ei să se culce. „M-am străduit din răsputeri să le spun să se oprească, dar ei nu s-au oprit. Am văzut că filmează și mă gândeam în mintea mea că vor trimite asta prietenilor mei.Vor trimite asta oamenilor ca să poată râde de mine și de asta eram îngrijorată. Nu știam dacă voi trăi sau nu.”

Colleen a fugit la casa unui prieten în jurul orei 11.30, înainte de a fi transportată de urgență la spital. „M-am gândit „dacă nu alerg, voi muri – dacă nu alerg, voi dispărea și familia mea nici nu va ști”.

Colleen, care a fost diagnosticată ulterior cu stres postraumatic, a depus mărturie în acest an împotriva trio-ului prin video, în instanță. Magistraţii au văzut peste 30 de clipuri de pe telefonul lui Olding cu atacul brutal.

Hart și Olding, ambii din Chatham, au fost condamnați pentru viol și determinarea unei persoane să se implice în activități sexuale și condamnați la 11 și, respectiv, 10 ani de închisoare. Kitchiner, acum în vârstă de 18 ani, din Strood, Kent, a fost găsit vinovat de infracțiunea de activitate sexuală, dar a fost scutit de viol și agresiune. Adolescentul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare timp de doi ani, cu 200 de ore de muncă neremunerată, 30 de ședințe de reabilitare și 12 luni de restricție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here