Mamă a 3 copii şi afaceristă de succes, ucisă şi dezmembrată cu drujba în locuinţa sa

O crimă terifiantă a zguduit un sat din Ţara Galilor. Viaţa lui June Fox-Roberts, mamă a trei copii şi director de companie, a fost curmată tragic, iar trupul femeii, făcut bucăţi, a fost descoperit în locuinţa sa cu trei camere din Llantwit Fardre. Vecinii victimei spun că June a fost ucisă cu drujba, iar criminalul i-ar fi smuls braţele şi picioarele, abandonând apoi cadavrul dezmembrat.

Vecinii victimei spun că June a fost ucisă cu drujba, iar criminalul i-ar fi smuls braţele şi picioarele

June Fox-Roberts, o englezoaică în vârstă de 65 de ani, a avut parte de un sfârşit tragic, chiar în locuinţa unde-şi petrecuse ultimii 30 de ani de viaţă. Femeia, mamă a trei copii cu un parcurs profesional de succes, a fost găsită fără viaţă în ceea ce vecinii descriu drept fiind o scenă terifiantă. Trupul neînsufleţit al lui June era într-o stare greu de închipuit, dezmembrat, cu „răni extreme”. Unul dintre localnici, citat de Daily Mail, povesteşte că victima „şi-a pierdut braţele şi picioarele, criminalul a folosit o drujbă. Este de necrezut”„Rănile au fost îngrozitoare. Era o doamnă drăguță și amabilă pe care toată lumea o plăcea. Este șocant”, mărturiseşte consilierul Sam Trask.

Lacrimi amare pentru femeia ucisă. „Avem inima zdrobită”

Familia deplânge pierderea lui June, „o femeie generoasă, cu inimă de aur, pe care nimic nu o făcea mai fericită decât să petreacă timp alături de cei dragi”. Victima era divorţată şi avea trei copii, Trisha, Sebastian și Abigail, devastaţi acum de vestea cutremurătoare: „Avem inima zdrobită”. June fusese directorul unei companii de IT, dar nu uitase nici de pasiunea pentru gătit: avea o mică afacere, deschizând inclusiv o mică brutărie în sat. „Era o bucătăreasă uimitoare şi făcea prăjituri delicioase, după reţeta tradiţională. Nu folosea niciodată cuptorul cu microunde”, îşi aminteşte un vecin.

Principalul suspect, arestat de poliţie

Un bărbat suspectat de crimă a fost arestat la două zile după descoperirea macabră, iar în prezent acesta se află în arestul poliţiei. Oamenii legii au cercetat pădurea din apropierea locuinţei femeii şi monitorizează în continuare perimetrul, în eventualitatea apariţiei unor noi piste în caz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here