Tânără , găsită moartă și goală într-o pădure, lângă Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei

O femeie a fost găsită moartă în pădurea de la Ion Corvin, judeţul Constanţa. Localitatea este vestită pentru Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, renumit loc de pelerinaj, aflată în imediata apropiere.

„La data de 18 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 8 Rurală Băneasa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona unei cişmele, în comuna Ion Corvin, ar fi o persoană decedată. Conform primelor cercetări efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în bazinul de colectare a apei de la cişmeaua Mihai Eminescu, se află trupul neînsufleţit al unei femei. Poliţiştii Secţiei 8 Rurală Băneasa efectuează cercetări în vederea stabilirii identităţii cadavrului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a precizat Poliţia Constanţa, potrivit Adevărul.

Citeste si : Profesorul care a făcut striptease în faţa elevelor preda la două şcoli. A trimis demisia pe mail şi a invocat o scuză bizară

Femeia a fost descoperită moartă zilele trecute, în cişmeaua de lângă mănăstire, cişmea cunoscută sub numele de „Mihai Eminescu“, ca un omagiu adus poetului naţional.

 

Cazul a stârnit deja panică

 

Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei este un loc renumit de pelerinaj, mai ales la praznicul de la 30 noiembrie.  Descoperirea a fost făcută la finele săptămânii trecute, dar Poliţia nu a anunţat încă nimic despre acest caz.

Surse apropiate anchetei afirmă că femeia a murit înecată. Necropsia a fost deja efectuată.

De asemenea, sursele susţin că încă nu se cunoaşte identitatea victimei. Localnicii spun că femeia moartă era tânără, goală, îmbrăcată doar cu un palton. Ea ar proveni din Iaşi şi ar fi avut vârsta de 35 ani.

Cazul a stârnit deja panică în comunitate şi sunt deja zvonuri despre o altă victimă găsită în zona Negureni. Poliţia infirmă însă acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here