Problemele continuă pentru Celine Dion! Nu mai poate să meargă și cântărește doar 40 kg: „Echipa medicală o monitorizează”

La începutul acestui an, Celine Dion și-a anulat mai multe concerte, din cauza unor probleme de sănătate, iar în toamnă artista a decis să-și anuleze și concertele pe care le susțină la finalul lui 2021 și începutul lui 2022.

„Celine Dion se confruntă cu spasme musculare persistente și severe care o împiedică să concerteze. Echipa ei medicală continuă să o supravegheze și să o trateze. Simptomele cu care se confruntă o împiedică să participe la repetițiile pentru noul show”, au spus, în urmă cu aproximativ o lună, cei din echipa artistei.

Iar Celine Dion a venit și ea cu un mesaj la acea vreme: „Sunt atât de tristă, inima mea e frântă. Eu și echipa mea am lucrat la noul nostru spectacol în ultimele opt luni și faptul că nu vom putea deschide în noiembrie mă întristează dincolo de cuvinte. Mă simt atât de rău că îi dezamăgesc și îmi pare deosebit de rău că mi-am dezamăgit toți fanii care și-au făcut planurile să vină în Las Vegas. Acum, trebuie să mă concentrez să-mi revin. Vreau să depășes această situație cât mai repede”.

 

Acum, presa din străinătate vine cu noi informații despre starea în care se află Celine Dion, jurnaliștii afirmând că artista suferă de o afecține ereditară rară, denumită degenerescență sau distrofie musculară, ce se caracterizează prin deteriorarea progresivă a mușchilor corpului. Mai mult decât atât, vedeta ar fi slăbit foarte mult și ar cântări în acest moment doar 40 de kilograme, în timp ce gambele îi sunt aproape paralizate și are dureri foarte mari în zona picioarelor, lucruri din cauza cărora nu se mai poate deplasa fără ajutor!

Din păcate pentru Celine Dion, se pare că nu ar exista un tratament pentru boala de care suferă, ci doar anumite proceduri medicale care pot ameliora simptomele și pot încetini progresul bolii.

„Celine Dion se confruntă cu spasme musculare persistente și severe, de aceea nu mai poate performa. Echipa ei medicală o monitorizează atent. Nu se poate deplasa, are dureri foarte mari care îi paralizează picioarele. E foarte slăbită și a pierdut mult în greutate. Simptomele sunt îngrozitoare, mai rele decât se aștepata toată lumea. Ea locuiește acum într-o casă nouă, construită special pentru ea. Celine Dion și-a dorit să fie cât mai aproape de școlile copiilor”, a spus Claudette Dion, care îi este rudă artistei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here