VIDEO O tânără din Baia Mare s-a aruncat de la etajul 8. Familia nu a mai primit-o acasă după ce s-a mutat cu iubita sa

O tânără în vârstă de 18 ani s-a aruncat marţi seara de la etajul opt al unui bloc din municipiul Baia Mare.

Potrivit actualmm.ro, tânăra în vârstă de 18 ani s-ar fi mutat împreună cu iubita sa în urmă cu 6 luni. În ultimele zile ar fi existat mai multe certuri între cele două.

Fata ar fi vrut să se întoarcă acasă, însă familia nu a mai primit-o. Aceasta a profitat de un moment în care a rămas singură și s-a aruncat de la etajul 8 al blocului în care locuia.

“Poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a căzut de la un etaj superior al unui imobil de pe bulevardul Traian din municipiu. La faţa locului, poliţiştii au identificat victima ca fiind o tânără de 18 ani care, în timp ce se afla singură în apartament, a căzut de la etajul 8 pe acoperişul unui magazin. În urma impactului, victima a fost conştientă şi a fost preluată de un echipaj SMURD, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, potrivit Agerpres.

De asemenea, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Vasile Pop, a declarat că tânăra este în comă.

“Tânăra se află în stare gravă, e în comă, intubată, cu fractură de bazin, de membre inferioare şi politraumatism pneumotorace. Prognosticul medical e unul rezervat”, a spus Vasile Pop.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here