Austria, vaccinarea anti-Covid va fi obligatorie. Toată țara intră în carantină începând din 22 noiembrie

Austria va intra în carantină totală începând de luni, 22 noiembrie, iar vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie din februarie 2022, a anunțat vineri, 19 noiembrie, cancelarul austriac Alexander Schallenberg.

„Nu vrem un al cincilea val”, a spus Schallenberg după ce s-au întâlnit cu guvernatorii celor nouă provincii ale Austriei, relatează BBC citat de Observator.

Austria va deveni astfel prima țară din UE care va impune vaccinare obligatorie anti-Covid, dacă măsurile anunțate vor intra în vigoare.

De luni, întreaga Austrie va fi în carantină pentru 10 zile. Școlile se vor închide, iar elevii vor reveni la învățământul online, restaurantele vor trebui să închidă, evenimentele culturale vor fi anulate.

Nici persoanele vaccinate nu vor putea să-şi părăsească locuința, așa cum se menționase în urmă cu câteva zile.

Austria înregistrează o creștere record a a cazurilor de Covid. Ultimele date arată că 64% din populaţia totală a fost vaccinată, rămânând în urma mediei UE.

În toată Europa, numărul de infecții cu Covid este în creștere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here