Noi detalii în cazul celor 2 copii violați în Galați: Monstrul i-a îmbătat și i-a închis în casă

Potrivit IPJ Galați, poliția a fost sesizată luni de instructorul de serviciu al unei case de tip familial, din orașul Galați, că doi copii instituționalizați, de 11 și 13 ani, ar fi închiși în apartamentul unui bloc, fără posibilitatea de a ieși.

Cei doi copii au fost scoși din locuință printr-o fereastră a apartamentului, cu ajutorul pompierilor.

Polițiștii au stabilit că cei doi copii au plecat voluntar, duminică, din centrul de plasament și ar fi rămas peste noapte în apartamentul respectiv, împreună cu un bărbat, de 32 de ani, pe care-l cunoșteau. Dimineață, acesta ar fi plecat și ar fi încuiat ușa, iar cei doi copii, rămași în locuință, au sunat instructorul casei de tip familial, povestindu-i situația în care se aflau.

În continuare, s-a stabilit că, în cursul nopții de 14/15 noiembrie, bărbatul le-a dat copiilor alcool, după care ar fi întreținut cu aceștia raporturi sexuale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Conform unor surse din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cercetările continuă, în condițiile în care anchetatorii au informații că individul ar mai fi molestat și alți copii.

Individul ar fi molestat și alți copii

 

Doi copii de 11 și 13 ani, de la un centru de plasament din Galați, ar fi fost violați de un individ. Există informații că individul ar fi molestat și alți copii.

Primele informații arată că cei doi copii plecau des din centrul de plasament ca să cerșească și astfel l-ar fi cunoscut pe individ.

Cei mici ar fi mers în locuința gălățeanului și acolo au fost violați.

Cercetările continuă, în condițiile în care anchetatorii au informații că individul ar mai fi molestat și alți copii.

Individul este prezentat instanței marți, cu propunere de arestare, relatează Mediafax.

Cazuri frecvente de tentative de viol în instituțiile publice, inclusiv în școli

 

Trei elevi ai unui liceu din municipiul Constanţa au fost reţinuţi după ce ar fi încercat să violeze o colegă, în vârstă de 16 ani, de la aceeaşi unitate şcolară, faptă petrecută pe holul instituţiei de învăţământ, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Cei trei suspecţi, reţinuţi pentru 24 de ore, au vârstele de 15, 16, respectiv 17 ani.

„În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, la data de 22 octombrie a.c., au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, pe numele a trei tineri, de 15, 16, respectiv 17 ani. După administrarea probatoriului în cauză, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de viol”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Potrivit sursei citate, suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ, urmând ca în ziua în curs să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propuneri corespunzătoare.

Pe 18 octombrie, o tânără de 16 ani a sesizat poliţia că ar fi fost agresată sexual de mai mulţi tineri, în timp ce se afla pe holul liceului la care studiază, fiind deschis în acest caz un dosar de urmărire penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here