Germania. Român, prins când iși transporta elicopterul pe platforma auto. Poliția i l-a confiscat pe loc

Doi români au fost amendați în Germania și lăsați fără elicopterul pe care îl transportau pe o platformă fără asigurare. 

Incidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 02.00 noapte, atunci când o patrulă de poliție care se plimba pe B 83, între Hessisch Oldendorf și Fischbeck, a observat un ansamblu format dintr-un autoturism Mercedes Sprinter și o remorcă pe care era transportat un elicopter.

Existând suspiciunea că nu există asigurare încheiată pentru remorcă, oamenii legii au decis să efectueze verificări suplimentare.

Cu elicopterul pe dreapta, pe avarii

 

Potrivit unui comunicat al poliției germane, ansamblul format dintr-un vehicul și un elicopter era parcat pe banda din dreapta a drumului principal, cu luminile de avarie aprinse. Din cauza unei defecțiuni tehnice, șoferul a fost nevoit să iasă de pe autostradă și să circule pe drum național.

Pe lângă starea tehnică proastă a ansamblului de vehicule, polițiștii au mai constatat că nu a fost eliberată plăcuța de înmatriculare românească pentru remorca atașată microbuzului înmatriculat la noi în țară. Acest lucru a dat naștere la suspiciunea că remorca nu avea nici asigurare, nici aprobare oficială de circulație.

Deoarece vehiculul era condus alternativ de doi șoferi, 29 și 38 de ani, împotriva celor doi a fost deschisă urmărirea penală.

 

Din cauza lipsei documentelor pentru remorcă, nu a fost posibil să se clarifice dacă remorca a fost supraîncărcată.

A trebuit chemate două companii de remorcare pentru a ridica de pe șosea remorca și elicopterul, care au fost confiscate și Sprinterul și-a continuat călătoria fără ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here