Cîțu: Avem o alianță cu PSD. Trebuie să formăm acest guvern. E un compromis major pe care îl face PNL

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat luni, înaintea unei noi runde de negocieri cu social democrații, că soluția cea mai bună pentru români, în acest moment, este formarea unui Guvern alături de PSD cât mai repede posibil. Potrivit premierului interimar, partidul pe care îl conduce face „un compromis major” că negociază cu PSD pentru formarea unui parteneriat de guvernare: „Noi am încercat să avem o guvernare cu cei de la USR, dar cei de la USR ne-au închis ușa”.

„Avem o alianță cu PSD. Avem negocieri pentru a forma o coaliție cu PSD pentru guvernare. Trebuie să formăm acest guvern. Cea mai bună soluție este să avem un guvern cât mai repede. Facem un compromis deja, suntem în negocieri, în discuții pentru a avea o coaliție de guvernare cu PSD. Este un compromis major pe care îl face Partidul Național Liberal. Vom vedea mai departe ce vom face, trebuie să avem o guvernare bună pentru români.

Dacă mergem împreună, o să fie o coaliție de guvernare. Vom vedea care o să fie forma. Până la urmă nu poate nimeni să ia o decizie fără o coaliție.

Noi am încercat să avem o guvernare cu cei de la USR, cei de la USR ne-au închis ușa, au avut niște condiții bizare la care nu au renunțat. Suntem în partea cealaltă, e important să avem astăzi, să găsim un guvern pentru România”, a declarat Florin Cîțu.

Cîțu: „Nu s-a discutat despre propunerea Ciucă premier”

Întrebat când va avea loc întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, liberalul a spus: „Când avem o soluție în coaliție pentru premier, vom merge la Președinte”.

Potrivit lui Cîțu, nu se pune problema ca propunerea de premier să fie Nicolae Ciucă, pentru că în partid nu a existat această propunere. El le-a transmis celor de la PSD că nu le spune pe cine să susţină ca premier şi că premierul este stabilit în PNL şi atunci când va exista o decizie va fi făcută publică.

În privința creșterilor propuse de PSD, Cîțu a spus că „România e în procedură de deficit excesiv. Nu putem să creștem deficitul. Ținem foarte mult să nu crească taxele”.

Întrebat dacă există un buffer de 40 de miliarde lei care ar permite creșterea pensiilor și celelalte majorări, așa cum ar susține PSD, Cîțu a replicat râzând: „Nu există niciun buffer. Sunt 40 de miliarde încasări mai mari, în condițiile în care nu am crescut taxele. Nu există un buffer, există încasări mai mari. Vedeți care e pericolul ca Finanțele să meargă la PSD?”.

O nouă rundă de negocieri PNL-PSD-UDMR

Luni, la ora 13.00, urmează să fie reluate negocierile între PNL, PSD și UDMR, la Parlament. În ședința grupurilor parlamentare, Florin Cîțu le-a transmis deputaților și senatorilor că astăzi sau mâine ar putea fi finalizate negocierile, iar în cel mai scurt timp vor avea un calendar pentru învestirea Guvernului.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică, după negocierile cu liberalii, că una dintre cele două variante cu care PNL și PSD se vor duce la Palatul Cotroceni, în privința premierului, este aceea ca funcția să fie ocupată, prin rotație, de către președinții celor două partide. O a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două formațiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here