Elevă de 10 ani, însărcinată în luna a cincea, în județul Tulcea. Sarcina, ascunsă chiar şi de mama ei

Situaţie îngrijorătoare în localitatea Agighiol din judeţul Tulcea, unde autorităţile au descoperit că o elevă, în vârstă de zece ani, este însărcinată în luna a cincea.

Tatăl ar fi tot un minor de 16 ani, iar sarcina ar fi fost ascunsă chiar şi de mama fetei. Autorităţile au făcut o comisie pentru a se stabili ce se va întâmpla cu copila însărcinată, iar poliţiştii au declanşat la rândul lor o anchetă.

Cazul a fost descoperit după ce fata nu a mai mers la şcoală.

În momentul în care asistentul social a mers la familie să afle ce se întâmplă, s-a aflat că fata de 10 ani este însărcinată în cinci luni şi imediat a fost alertată poliţia.

La rândul lor, cei de la protecţia copilului au solicitat formarea unei comisii care să stabilească ce se va întâmpla cu fata

Medicii au stabilit că sarcina este mult prea înaintată şi atunci s-a decis ca minora să o ducă până la capăt, sub atenta supraveghere a specialiştilor

Între timp, poliţiştii au aflat că tatăl ar fi tot un minor, un băiat în vârstă de 16 ani.

Rămâne de văzut ce vor stabili autorităţile şi în cazul lui.

Pe de altă parte, cei de la DPC Tulcea anunţă că doar în acest an s-au confruntat cu 18 cazuri în care minore, cele mai multe sub 16 ani, au rămas gravide.

Totodată, UNICEF anunţa la începutul acestui an că România este pe locul doi în Uniunea Europeană atunci când vine vorba de rata de naștere în rândul mamelor adolescente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here