Fetița de trei luni din Roman a fost înjunghiată de zece ori de tatăl ei. Medicii care au operat-o sunt rezervați în privința stării ei

Fetița de doar două luni și jumătate din Roman înjunghiată de propriul tată a fost operată de medicii din Iași. Agresorul a fost reținut și va fi dus duminică, la instanță, cu propunere de arestare preventivă.

Bebelușul a fost operat la spitalul Sfînta Maria din Iași. Intervenția chirurgicală a durat două ore și jumătate, fetița având zece plăgi înjunghiate, spun medicii.

Ea nu a suferit complicații post operatorii, iar starea ei este stabilă. Este în continuare internată la secția de terapie intensivă, unde este ventilată mecanic. Medicii sunt rezervați cu privire la evoluția ei, având în vedere vârsta mică și gravitatea rănilor suferite.

Agresorul a fost reținut sâmbătă seară pentru 24 de ore și va ajunge duminică la instanță, cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul este acuzat de omor și a refuzat să coopereze cu anchetatorii.

El și-a înjunghiat, sâmbătă dimineață, soția și cele două fetițe gemene, în vârstă de nici trei luni. Unul dintre copii a murit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here