Moarte tragică. Un băiat și-a găsit tatăl spânzurat. „A țipat după ajutor”

Un băiat de 11 ani, din Băleni, judeţul Dâmboviţa și-a găsit tatăl spânzurat. Copilul este în stare de şoc după cele descoperite.

Episod traumatizant pentru un băiat de 11 ani, din Băleni, judeţul Dâmboviţa. Copilul este în stare de şoc după ce vineri seară şi-a găsit tatăl fără viaţă.

Din primele cercetări, spun anchetatorii, bărbatul în vârstă de 43 de ani şi-a pus capăt zilelor. Acesta avea probleme medicale cu inima şi fusese supus mai multor intervenţii chirurgicale, relatează ȘtirileProtv.

Se pare că tatăl băiatului era măcinat de gândurile negre, astfel că omul nu a mai avut puterea să lupte cu boala şi a recurs la un gest extrem.

Potrivit unei vecine, bărbatul fusese plecat în străinătate, în încercarea de a face avere și a-i asigura un trai bun băiatului său. Bărbatul în vârstă de 43 de ani fusese plecat în Germania, unde a muncit ani la rând să le facă soției și celor doi copii, o fată și un băiat, un trai mai bun acasă. El se întorsese anul acesta, după ce a fost diagnosticat cu niște afecțiuni cardiace, din pricina cărora nu mai putea să depună efort.

 

Băiatul și-a găsit părintele fără viață și a țipat după ajutor

 

În ceea ce o privește pe soția bărbatului, și aceasta era plecata la muncă vineri după-amiază, când s-a întâmplat tragicul incident. După lăsarea serii, băiatul și-a găsit părintele fără viață și a țipat după ajutor.

Apropiaţii lor povestesc că l-au văzut pe acesta, peste zi, preocupat să instaleze o nouă cruce la mormântul părinţilor lui, dar nimeni nu se gândea la nenorocirea ce avea să se petreacă.

Ajuns la fața locului, echipajul de la ambulanță a constatat decesul bărbatului. Acum polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească exact din ce cauză s-a produs această nenorocire.

 

O fetiţă de 11 ani s-a spânzurat în camera sa: „Sunt nefericită” a scris minora în biletul de adio

 

Un caz asemănător, însă în care copilul a ales să își pună capăt zilelor este cel al unei fete pe nume Kenya Moreno Molongua. Aceasta se născuse în Spania, iar acum locuia cu mătuşa sa în Luton, Bedfordshire, Anglia. Minora s-a comportat normal cu câteva ore înainte de a-și lua viața. Mătuşa sa, Raquel Molongua-Nguba, a povestit că fata „se lupta cu sexualitatea sa”.

„Era foarte nostimă, dar foarte diferită. Era prea matură pentru vârsta sa, ştia ce vrea şi urmărea să-și facă treaba. Cu două sau trei zile înainte de a muri, ea a spus că vrea să fie o gotică, ceea ce era cu adevărat ieșit din comun”, a povestit femeia. După ce a ajuns acasă de la serviciu în jurul orei 18.30 pe 15 aprilie, a auzit-o pe Kenya vorbind cu bunica ei și „părea normală”.

Kenya a coborât la parter în jurul orei 20.30 să ia niște tăiței și glumea cu bunica ei. În jurul orei 21.30, Raquel Molongua-Nguba a fost trezită de ţipătul mamei sale, bunica Kenyei. A alergat la etaj și și-a văzut mama încercând să o ajute pe Kenya. Familia a încercat să îi acorde primul ajutor, înainte de sosirea paramedicilor și a medicilor, dar Kenya a fost declarată moartă la fața locului, se spune în raportul prezentat la Tribunalul din Bedfordshire.  O examinare post-mortem a concluzionat că ea a murit prin asfixiere, iar în urma examenului toxicologic nu s-a găsit alcool sau droguri în sângele fetei, scrie observatornews.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here