Tragedie într-o familie de români. Băiețelul de doar trei anișori, ucis de câinele din curte

Un băiețel de doar trei ani din Mangalia a murit, astăzi, după ce a fost mușcat de câinele familiei. Câinele este rasa presa canario, în vârstă de cinci ani. La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, care nu l-au mai putut salva pe micuțul care a decedat la spital. 

 

Din primele informații se pare că animalul era într-un țarc. La un moment, bunica băiețelului a mers să îl hrănească, iar micuțul s-a strecurat printre picioarele acesteia. Patrupedul s-a speriat și a sărit la copil, mușcându-l de cap.

Disperate, rudele copilului au cerut imediat ajutor, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea micuțului. Potrivit anchetatorilor, câinele era înregistrat. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii și procurorii urmând să ia măsurile care se impun în acest caz.

Câinii din această rasă au un caracter puternic si agresiv înnăscut, având nevoie de un stăpân care să știe să-i domine. Sunt câini de pază inegalabili, simpla lor înfățișare fiind un factor intimidant, fără să mai menționăm abilitatea lor de a înfrunta intrușii. Deținut de persoana nepotrivită, acest câine poate deveni periculos, dar cu un stăpân ferm și consecvent el poate fi un companion devotat și agreabil. Ceea ce trebuie să știți este că Presa Canario nu este un câine indicat pentru persoanele neexperimentate, potrivit site-urilor de specialitate.

 

În luna octombrie, o fetiță și bunicii săi, atacați de cei doi câini Amstaff, pe care familia îi creștea

O fetiță și bunicii ei au fost răniți, miercuri, de cei doi câini Amstaff pe care îi au în gospodăria din Arad. Victimele au fost duse la spital, iar cele două animale au fost anesteziate și duse la Adăpostul Public Arad.

Potrivit jandarmilor arădeni, unul dintre cei doi câini Amstaff a devenit agresiv și a mușcat-o pe femeie. Soțul ei i-a sărit în ajutor, însă a căzut și el victimă, fiind mușcat și de cel de-al doilea câine, care a devenit agresiv.

În lupta pentru viața lor, cei doi bunici și-au luat nepoțica în brațe și s-au adăpostit într-o camera de la parterul imobilului. Un vecin care a auzit strigătele de ajutor și câinii lătrând, a sunat la 112 și au intervenit jandarmii.

 

Câinii agresivi au fost anesteziați și transportați la Adăpostul Public Arad

„Jandarmii i-au găsit pe proprietari baricadați într-o cameră, iar de la geam strigau după ajutor și câinii liberi în curte. Jandarmii au analizat repede situația și au luat decizia să folosească materialele de restabilire a ordinii publice, respectiv scutul de protecție și șpray-ul iritant lacrimogen. Astfel au reușit să-i izoleze pe cei doi câini agresivi după care, cu ajutorul scuturilor de protecție, i-au împins și imobilizat în colțul unei anexe până la sosirea echipajului de ecarisaj”, anunță Jandarmeria Arad.

Un echipaj medical le-a acordat îngrijiri medicale celor doi soți atacați de câini, care aveau numeroase răni pe tot corpul, apoi au fost duși la spital. Jandarmii au avut grijă de copilă până la sosirea mamei. Câinii agresivi au fost anesteziați și transportați la Adăpostul Public Arad, urmând ca proprietarii să ia o decizie în privința lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here