Iohannis: De luni, toți elevii intră în vacanță. Cei nevaccinați vor avea „o sumedenie de restricții”

Klaus Iohannis a anunțat că, începând de luni, toți elevii intră în vacanță, iar cei nevaccinați vor avea parte de ”o sumedenie de restricții”. ”Dacă vreți să terminăm cu această pandemie, vaccinați-vă”, a transmis președintele.

UPDATE 19.10: Președintele a transmis succint o parte din restricțiile care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie, în contextul în care România traversează cea mai dură criză generată de pandemie.

Măsurile detaliate vor fi prezentate vineri de Guvern, dar în mare parte par a fi cele actuale, cea mai importantă fiind obligativitatea purtării măștii.

Iohannis a precizat că cei vaccinați nu vor fi supuși restricțiilor.

Vă prezentăm cele mai importante declarații ale lui Klaus Iohannis: 

– Dacă vreți să terminăm cu acestă pandemie, vaccinați-vă.

– Dacă vreți să nu ajungeți la spital și să nu ajungeți la terapie intensivă, vaccinați-vă.

– Nu-i credeți pe cei care vă mint și vă spun că se întâmplă nu știu ce. Singurul lucru pe care îl pățiți este că scăpați de boală.

– Până atunci, din păcate este nevoie de restricții.
Începând de luni este vacanță școlară pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni.

– Începând de luni, masca devine obligatorie peste tot, și în interior și în exterior, și la școală, și în târguri, și la cinematograf și pe stradă dacă vă plimbați trebuie să purtați mască.

– Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții. Guvernul va stabili vineri aceste norme.

– De exemplu, va fi restricționată circulația, excepție făcând cei vaccinați sau cei cu adeverințe de serviciu.

– În timpul zilei, accesul va fi permis în aproape toate unitățile numai cu certificatul verde.

– Cei navaccinați vor avea, din păcate, o sumedenie de restricții.

– Aceste lucuri se vor îmbunătăți odată ce lumea va înțelege să se vaccineze și vom scăpa de această pandemie.

 

Autoritățile luaseră în calcul închiderea școlilor

 

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că, din cauza interesului scăzut pentru vaccinare din partea populației, este posibil ca anumite activități să fie suspendate.

Toate variantele sunt deschise, în condițiile în care nu înțelegem să ne vaccinăm. În situația în care se suspendă și alte activități, în interesul protejării dreptului la sănătate al elevilor și cadrelor didactice, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă.” – a spus Cîmpeanu.

Pe de altă parte, surse oficiale au delcrat pentru Știrile Pro TV că, în perioada următoare, este posibil ca elevii din clasele primare și din grădinițe să intre în vacanță forțată timp de 2 săptămâni, în timp ce ceilalți elevi ar putea sta acasă 3 săptămâni.

Potrivit structurii anului școlar 2021-2022, elevii din învățământul primar și copiii din grădinițe intră în vacanță în perioada 25-31 octombrie.

Peste 16.316 preşcolari/elevi şi 5.425 de angajaţi – confirmaţi cu COVID

 

Ultima comunicare oficială a Ministerului Educației din 13 octombrie arăta că – la acea dată – 16.316 preşcolari/elevi şi 5.425 de angajaţi erau confirmaţi cu COVID.

Potrivit sursei citate, 262 de unităţi de învăţământ aveau atunci activitatea faţă în faţă suspendată integral, ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din Ordinul comun (solicitare a unităţii şi aprobare ISJ/ISMB) şi 135 de unităţi de învăţământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 2 din Ordinul comun (cel puţin 50% din numărul de clase suspendate).

Totodată, un număr de 85 de unităţi de învăţământ au trecut integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 9 din Ordinul comun (ancheta DSP, hotărâre CJSU).

Conform Ministerului Educaţiei, 3.342 de unităţi de învăţământ desfăşoară activitatea faţă în faţă, dar au cel puţin o clasă/ grupă în sistem online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here