Nuntă cu final neaşteptat în Băile Felix: Aruncat în sus şi scăpat din mâini de prieteni, mirele a căzut şi a ajuns la spital

Un tânăr orădean în vârstă de 31 ani a ajuns la spital direct de la propria petrecere de nuntă, după ce un grup de amici l-au aruncat în sus, în toiul petrecerii, dar nu l-au prins la timp în cădere, iar el s-a izbit de pământ.

Incidentul s-a produs vineri seară, puţin înainte de ora 21, la sala de evenimente Castello din staţiunea Băile Felix.

Potrivit site-ului BihorJust.ro, aflat pe ringul de dans împreună cu mesenii, proaspătul însurăţel a fost ridicat de prieteni şi aruncat în sus. Prima dată, amicii l-au prins, însă a doua oară sărbătoritul le-a scăpat, iar tânărul a căzut pe spate.

Deşi era vizibil lovit, şi deci ar fi trebuit să-l lase unde era şi să cheme medicii, nuntaşii l-au luat de mâini şi picioare, aşezându-l pe un scaun. “Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos”, a declarat mirele publicaţiei citate.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor l-au preluat pe mirele ghinionist şi l-au transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Județean Clinic de Urgență din Oradea.

„Colegii l-au preluat cu suspiciune de fractură la coloana vertebrală”, a explicat BIHOREANULUI şeful Serviciului de Ambulanţă Bihor, Liciniu Venter. Investigaţiile ulterioare au arătat că tânărul are leziuni la două vertebre.

Cât despre petrecere, aceasta a continuat şi după incident, mesenii fiind întreţinuţi de mireasă şi rudele celor doi miri.

Imobilizat la pat, tânărul nu exclude să-i dea în judecată pe invitaţii care i-au stricat petrecerea. “Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face”, a spus el.

Vezi mai jos întreaga scenă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here