Ivan Patzaichin a fost înmormântat. Familia și apropiații l-au condus cu ochii în lacrimi pe ultimul drum

Ivan Patzaichin a fost înmormântat astăzi, 7 septembrie 2021, la cimitirul Bellu din Capitală. La ceremonia religioasă au fost prezenți oameni simpli, membrii familiei marelui campion, dar și câteva vedete. Îndurerată de pierderea uriașă, soția canoistului a refuzat să vadă momentul în care sicriul lui a fost băgat în groapă, pentru că nu a reușit să suporte faptul că jumătatea ei nu mai este.

Zi de doliu pentru întreaga țară! Astăzi, Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari canoiști români, a fost înmormântat. Ceremonia a avut loc la cimitirul Bellu din Capitală, loc în care au fost așteptați toți cei care l-au iubit până în ultima clipă. Pe lângă oamenii simpli, și vedetele și-au făcut apariția. Acestea au fost însă puține, deși fostul sportiv a fost iubit de multă lume.

Ivan Patzaichin a fost înmormântat. Familia și apropiații l-au condus cu ochii în lacrimi pe ultimul drumIvan Patzaichin a fost înmormântat. Familia și apropiații l-au condus cu ochii în lacrimi pe ultimul drum

De la înmormântarea lui Ivan Patzaichin nu au lipsit nici fiica lui, Ivona Beatrice, dar nici soția lui, Georgiana. De departe, ele au fost cele mai afectate de moartea celebrului campion. Deși au încercat să-și adune toată puterea rămasă, copleșită de emoții și de durerea apăsătoare, au început să plângă în hohote la ceremonie.

Ivan Patzaichin a fost înmormântat

Soția lui Ivan Patzaichin, Georgiana, are astăzi sufletul plin de durere. Și-a condus jumătate pe ultimul drum, fapt ce a afectat-o profund. Deși fiica ei a încercat să o ajute, femeia nu a reușit să privească momentul în care sicriul canoistului a fost băgat în groapă.

Astfel, soția lui Ivan Patzaichin, a refuzat să vadă cum sicriul cu trupul neînsuflețit al sportivului e băgat în groapă. Ea a privit în acele momente în altă parte, deși fiica ei i-a cerut să se apropie. Cu inimia împietrită de suferință, ea a început să strige, plâng, după marele canoist. Cuvintele sfâșietoare i-au făcut pe cei prezenți să lăcrimeze, impresionați de dragostea pe care ea i-a purtat-o lui.

„Iubitul meu, ce mă fac eu fără tine? Unde te-ai dus când aveai atât de multe de făcut pe planeta asta? Nu-mi vine să cred că nu mai ești! Ce mă fac eu fără tine, iubitule?!’, a strigat plângând soția lui Ivan Patzaichin, Georgiana, la înmormântarea sportivului.

Familia și apropiații l-au condus cu ochii în lacrimi pe ultimul drum

La ceremonia de înmormântare a lui Ivan Patzaichin au participat doar câteva vedete. Acestea sunt Grigore Leșe, Victor Ciutacu, Marius Urzică, Leon Rotman și George Copos. Drept dovadă, în Galeria Foto se poate vedea cum cel din urmă încearcă să o încurajeze pe soția îndurerată a canoistului.

Vizibil îndurerat, George Copos abia și-a găsit cuvintele la înmormântarea lui Ivan Patzaichin. A preferat să fie rezervat în declarații, suferința resimțită fiind mult prea mare, încât să mai poartă vorbi.

„Nu vreau să vorbesc, vă rog mult să mă înțelegeți. Mi-a fost un prieten bun, sunt fără cuvinte’, ne-a declarat George Copos.

Grigore Leșe: „Ivan Patzaichin a fost mereu un exemplu’

După cum vă spuneam, printre puținele vedete care au venit să-și ia „rămas-bun’ de la Ivan Patzaichin a fost și Grigore Leșe. Nu au avut o relație extrem de apropiată, însă se bucurau mereu când aveau ocazia să se revadă la evenimente. A spus despre marele campion că a fost un adevărat exmplu pentru toată lumea și a fost uimit de talentul lui.

„Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Ivan Patzaichin a fost cea de la Olimpiada de la Atena, când am participat și eu, împreună cu Delegația Română la eveniment. El a fost mereu un exemplu pentru toată lumea. Nu am avut o relație chiar atât de apropiată, dar îmi făcea mereu plăcere să-l văd la evenimente’, ne-a mărturisit, în exclusivitate, Grigore Leșe.

Întrebat ce ar trebui să învețe generația tânără de la Ivan Patzaichin, Grigore Leșe a oferit un răspuns scurt, dar plin de esență. Și-ar dori ca oamenii să fie la fel de responsabili ca marele sportiv, pentru că doar așa, spune el, îți poți alege calea corectă în viață.

„De la Ivan Patzaichin, copiii din ziua de astăzi trebuie să învețe responsabilitatea. Pentru că doar învățând responsabilitatea poți să-ți alegi calea corectă în viață’, ne-a mai spus el.

Fiica lui Ivan Patzaichin, discurs sfâșietor la înmormântare

Și fiica lui Ivan Patzaichin a susținut un discurs sfâșietor la înmormântarea tatălui ei. Odată cu pierderea lui, a realizat că marele canoist a fost iubit de o lume întreagă. Ivona Beatrice a spus că atât pentru ea, cât și pentru ceilalți, fostul sportiv a fost „Ivan inimă de aur’, pentru bunătatea lui.

„Sper să rezist emoţiei şi să pot spune acum câteva cuvinte despre tatăl meu. În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, a fost iubit de toţi oamenii de pe pământ. Pentru mine, pentru mulţi, pentru toţi, tata a fost Ivan inimă de aur’, a spus fiica Ivan Patzaichin la înmormântarea canoistului, conform cancan.ro.

„Îl atenționam că e prea bun’

Înainte de a izbucni în plâns, alături de mama ei, fiica lui Ivan Patzaichin a relatat o amintire legată de tatăl ei. A povestit cum obișnuia să-l „atenționeze’ că este prea bun. El se punea mai mereu pe locul doi de dragul celorlalți, doar pentru a-i face fericiți.

„Eu de multe ori îl mai necăjeam, îl atenţionam că e prea bun. Când mânca şi îşi ducea furculiţa la gură, cineva îl ruga să facă o poză. De fiecare dată lăsa furculiţa plin înapoi, se ridica şi zâmbea.

Acesta era tatăl meu. Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist. A iubit oamenii, sportul, teatrul, animalele iar pe mine şi pe mama ne-a adorat.’, a continuat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here