Pompierii români au fost lăudaţi în presa din Grecia. „Par să provină de pe o altă planetă”

Pompierii români care intervin pentru stingerea incendiilor din Grecia au fost lăudaţi în presa elenă, dar şi de locuitorii din zonă. Aceştia sunt în misiune pentru a stinge incendiile din insula Evia. „Par să provină de pe o altă planetă”, scriu grecii.

„Pompierii români care au venit în ţara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea şi reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înfiinţat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcţia vântului şi au folosit tehnologie de ultimă generaţie. În acelaşi timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă şi cu furtunurile racordate între ele pe distanţe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau maşini, pentru a nu împiedica circulaţia. Aşadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranţă o oglindă a unei ţări dezvoltate”, scrie publicaţia fimes.gr, potrivit News.ro.

De asemenea, IGSU a publicat din nou, luni pe Facebook, imagini cu pompierii români care se luptă pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din Grecia. „Misiunea din Grecia este o lecţie şi pentru salvatorii români, fiind nevoiţi să acţioneze pe un teritoriu în care incendiile de vegetaţie şi fond forestier se manifestă diferit faţă de ce au întâlnit la noi în ţară”, arată postarea pe reţeaua de socializare.

„Chiar dacă în imagini nu se văd toţi cei 108 pompieri care, în aceste zile, acţionează în Grecia, vrem să le mulţumim tuturor pentru eforturile de limitare a incendiilor care au cuprins insula Evia! Suntem conştienţi că trebuie să înfrunte, în afară de incendii, şi temperaturile ridicate, deloc uşor de suportat! Condiţiile sunt grele, însă sunt pregătiţi să facă faţă celor mai dificile situaţii. Misiunea din Grecia este o lecţie şi pentru salvatorii români, fiind nevoiţi să acţioneze pe un teritoriu în care incendiile de vegetaţie şi fond forestier se manifestă diferit faţă de ce au întâlnit la noi în ţară! Aveţi grijă de voi!”, potrivit postării de luni pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii români au intervenit, începând de duminică, în prima misiune la incendiile din Grecia, în zona Spathari, anunţă IGSU. La această misiune vor participa în primă fază 35 de subofiţeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 2 cisterne. Alături de ei au fost 4 ofiţeri români, însărcinaţi cu dublă responsabilitate, coordonarea primului modul de intervenţie, respectiv menţinerea unei legături permanente cu ofiţerul elen delagat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here