Victimele care şi-au pierdut viaţa în cumplitul accident din Răcăciuni, conduse pe ultimul drum, în Bacău şi Suceava

Două familii distruse, după cumplitul accident din Răcăciuni, judeţul Bacău, îşi vor conduce morţii pe ultimul drum, joi.

Slujbele de înmormântare vor avea loc atât în Băcău, unde patru persoane dintr-o familie au pierit în urma impactului de duminică, cât şi în Suceava, unde alţi trei membri ai unei familii care abia se întorsese din Anglia şi-au găsit sfârşitul.

„Joi, 29.07.2021, la ora 10.30, la Biserica Sf. Mare Mucenic Dumitrie, Gherăiești, Calea Moldovei nr. 99 va avea loc slujba de înmormântare a celor patru persoane care au pierit în tragicul accident de la Răcăciuni. Este vorba despre Mirabela Iosipescu- 44 ani, Iustina Iosipescu-17 ani, Coca Iosipescu-67 ani, Liliana Deniz (Păduraru)- 65 ani. Trupurile neînsuflețite vor fi depuse în capela bisericii, începând de azi, 27.07.2021.

Tot joi, 29 iulie 2021, la Suceava, Huluță Ionela-34 ani, Huluță Darius Mihai-7 ani, Huluță Miruna-Georgiana- 3 luni vor putea fi condusi de cei dragi pe ultimul drum. Se va pleca din satul Laura, comuna Vicovu de Sus, jud. Suceava, acolo unde trupurile sunt depuse”.

Pentru familia din Suceava, românii aflaţi în străinătate au făcut donaţii pentru familia Huluță. În mai puțin de 48 de ore, s-au strâns 25.000 de lei pentru cele necesare.

Ionela Huluță (34 de ani) și doi dintre cei trei copii, Darius Mihai (7 ani) și Miruna Georgiana (3 luni) au au ajuns deja acasă, corpurile neînsuflețite fiind depuse la casa părintească a femeii.

Două familii distruse

Șapte persoane au murit, duminică, în urma unui accident rutier pe DN2, la ieşirea din localitatea Răcăciuni, județul Bacău, iar alte cinci au fost rănite. Un microbuz şi o maşină cu volan pe dreapta s-au izbit frontal. A fost declanşat imediat planul roşu de intervenţie. Unul dintre şoferi şi-a pierdut soţia, fiica, mama şi soacra, iar celălalt – soţia şi doi copii. Este cea mai mare tragedie rutieră petrecută în România în ultimii doi ani.

În maşina cu volan pe partea dreaptă este o familie întreagă: mama, tata şi cei trei copii. Veniseră la Bucureşti în timpul nopţii cu avionul din Anglia şi acum mergeau acasă, în Suceava. Mama a murit pe loc împreună cu bebeluşul de trei luni şi copilul de şapte ani.

În microbuz sunt doi părinţi, copiii lor, dar şi câteva rude. Mergeau împreună, în vacanţă, la mare. Maşinile opresc pe marginea drumului, iar şoferii se dau jos să-i ajute. Dar nu pot face nimic. Pasagerii sunt striviţi unii de alţii în microbuzul făcut zob.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here