Ce s-a întâmplat cu izoletele și de ce nu mai sunt folosite. Explicațiile lui Raed Arafat

Transportul pacienților cu COVID-19 din România se face în prezent cu ambulanțe, dar fără izoletă, spre deosebire de începutul pandemiei, când izoleta era considerată obligatorie la fiecare transport. Întrebat, vineri seara, la Digi24, de ce au dispărut izoletele din peisaj, Raed Arafat a explicat că acestea nu mai sunt justificate, având în vedere că acum cunoaștem mult mai multe date despre virus și știm cum să ne protejăm.

„La începutul pandemiei numărul cazurilor era foarte mic și nu știam multe despre virus. Izoletele erau foarte importante pentru a păstra pacientul izolat și de personalul medical și de anturajul lui. Încet, încet, numărul cazurilor a crescut mult, dar în același timp am aflat mai multe despre virus și cum ne protejăm și izoletele nu mai erau justificate să le folosim când am ajuns la mii de pacienți”, a explicat Raed Arafat.

Dacă ar apărea un nou virus extrem de contagios, cum este SARS-CoV-2, despre care nu se cunosc prea multe lucruri, izoletele vor fi din nou folosite, a continuat șeful DSU.

„Izoletele au locul lor până la un anumit moment, până la o anumită limită. Folosirea lor la început a fost corectă și justificată, nefolosirea lor, este la fel, corectă și justificată”, a adăugat Arafat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here