”Ca-n filmele cu proști”. Suporterii francezi au vrut să meargă la Budapesta, dar au ajuns în București. Concluzia amară

Șase suporteri francezi au vrut să facă deplasarea la Budapesta pentru meciul Ungaria – Franța de la EURO 2020, însă au ajuns la București.

Cei șase francezi au realizat confuzia făcută atunci când au ajuns în centrul vechi din București că, de fapt, nu își vor putea urmări favoriții pe viu, dar încă nu au identificat cauza situației, variantele fiind o eroare a agenției lor de turism sau pur și simplu o greșeală personală, anume că au urcat în avionul greșit.

Șase suporteri francezi au confundat Bucureștiul cu Budapesta și au ratat Ungaria – Franța de la EURO

”Suntem francezi, am ajuns din greșeală aici. E tot mai clar că n-am ajuns unde trebuie. Trebuia să ajungem la Budapesta, pentru meciul Ungaria – Franța. Parcă suntem în filmele ‘Singur Acasă’. ‘Pierdut în București’. Încercăm să vedem unde s-a produs greșeala. La agenția de turism sau pe aeroport. E foarte posibil să ne fi urcat în alt avion”, a declarat unul dintre suporteri, pentru Jurnalul.ro.

Pentru a încerca să lămurească dilema, francezii au contactat agenția de turism, ai cărei reprezentanți au pus, însă, vina pe seama lor: ”Au dat vina pe noi, că nu știm care-i diferența dintre București și Budapesta. Biletele le-am rezervat pe toate odată. Cum să dea trei aici (n.r. pentru București) și trei pentru Budapesta. E ca în filmele cu proști, ca la camera ascunsă”.

”Până azi, nu știam diferența”

Francezii au tras, în același timp, și o concluzie amară, anume că lipsa lor de cunoștințe despre Europa de Est a dus la situația ingrată în care s-au regăsit.

De unde să știm? e prima oară când călătorim în partea asta a Europei. Sincer să fiu, pentru mine nu exista diferență între București și Budapesta. Trebuie să învățăm mai multe despre Europa.

De la aeroport ne-am dus cu grupurile de suporteri. Credeam că sunt unguri și merg la meci și ei. Ne-am ținut după ei, că am zis că sunt localnici și cunosc bine drumul spre stadion”, a recunoscut unul dintre fani.

Suporterii francezi au rămas la București până miercuri, când au reușit să ajungă, în cele din urmă, la Budapesta, pentru ultimul meci al Franței din grupă, cu Portugalia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here