VIDEO. Mașină luată de apă în timpul unui concurs off-road. Pilotul, fost campion național, a murit

Dosar penal în cazul morții pilotului care participa la campionatul național de off-road, în apropiere de Slănic Moldova. Adrian Cernea, pilotul echipajului, și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a fost luată de o viitură. Copilotul a reușit să se salveze.

Ioana Ciurlea, jurnalist Digi24: Dosarul a fost deschis de polițiștii de la Bacău, iar infracțiunea pentru care a fost deschisă această anchetă este de ucidere din culpă.

La momentul acesta este o anchetă in rem, care vizează doar faptele, fără să existe deocamdată persoane care să fie suspecte.

Acum, la poliție se desfășoară audieri, au fost chemați inclusiv cei din comitetul de organizare a acestei competiții. Este vorba de persoane din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv. De asemenea, sunt audiați colegii pilotului care și-a pierdut viața și inclusiv martori care au văzut ce s-a întâmplat acolo, și care, din ce am înțeles, au și încercat să îl ajute pe copilotul care reușise să iasă din mașină și care a înotat până la mal.

De ieri știm că prin râul care s-a umflat brusc trecuseră și alți concurenți și nu au fost probleme. Însă, echipajul implicat în accident a fost surprins de apa care s-a umflat, iar mașina lor a fost luată de râul Oituz.

Din păcate, pilotul nu a reușit să se salveze, pentru că a fost prins sub câțiva bușteni aduși de apă.

Adrian Cernea era fost campion național de off-road.

Scopul polițiștilor acum este să afle dacă cineva din comitetul de organizare a acestui concurs poate să fie responsabil pentru moartea pilotului.

Este important să precizăm că ieri, prefectul județului Bacău ne spunea că în dimineața zilei de sâmbătă, atunci când a fost organizată o ședință tehnică, echipajele au aflat despre avertizările de vreme rea, li s-a pus în vedere faptul că ar putea să existe pericole, însă toți și-au asumat să participe la concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here