Mii de copii săraci din Iași au primit haine, mâncare şi jucării, cu ajutorul Asociației „Glasul Vieții”

Copiii sărmani ai Iaşiului au parte de ajutor datorită campaniilor care mobilizează o mulţime de oameni prin preotul Dan Damaschin.

Şi anul acesta, mii de suflete nevinovate care trăiesc într-o sărăcie lucie au primit haine, mâncare şi jucării. Iar Robert, baiețelul-erou care iarna trecută a intrat în locuinţa cuprinsă de flăcări pentru a-şi salva fratele mai mic a primit, sâmbătă, o casă nouă din partea fundaţiei Casa Share.

Robert şi fratele lui mai mic au de acum propria lor cameră în casa cea nouă.

Reporter: „Îți mai lipseşte ceva?”
Robert Bageac: „Nimic!”
Reporter: „Eşti bucuros că te-ai mutat în casă nouă, de Paşte?”
Robert Bageac: „Da! E un vis împlinit”.

Casa în care locuiau cei doi copii şi părinţii lor a luat foc în pragul Crăciunului, anul trecut. Impresionat de soarta acestei familii, Bogdan Tănasă, fondatorul Casei Share, şi-a propus să dea o mână de ajutor. De altfel, el a reuşit, în șapte ani, să ridice 26 de case pentru familii necăjite.

Bogdan Tănasă, fondator Casa Share: „Era de Crăciun, cu hainele doar de pe ei, nu aveau nimic, cum să nu îi ajuţi?”.

Tot în Iaşi, alţi 500 de oameni cu suflet mare au împărţit, într-o singură zi, aproape 9.000 de pachete cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi mâncare copiilor sărmani.

Preot Dan Damaschin, fondatorul Asociații „Glasul Vieții”: „Oameni care se bucură nespus, pentru că au ce pune pe masă, pentru copiii lor, în această perioadă. Astfel punem umărul, pe de o parte, la a face oameni mari şi frumoşi din copiii sărmani, avem familii numeroase”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here