Fetiţă româncă de doi ani, înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls

O fetiţă de nici doi ani s-a înecat după ce a căzut într-un pârâu, în judeţul Braşov, lângă Mândra. Starea fetiţei era una forte gravă iar în primă fază echipajul medical ajuns la faţa locului a crezut că micuţa a decedat, după efectuarea manevrelor de resuscitare. Ulterior au văzut că are semne vitale și a ajuns la spital, în stare gravă.

Echipele de intervenție ale ISU au fost solicitate pe raza localității Mândra, în zona balastierei, după ce o fetita de un an și 8 luni a căzut într-un pârâu. Familia copilei se afla la stâna din apropiere, acolo unde lucra.

„Am fost anunţaţi că un copil s-a înecat într-un pârâu din zona balastierei din localitatea Mândra.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi un echipaj cu barcă de la Detaşamentul de pompieri Făgăraş. Ulterior s-a mai deplasat şi un echipaj SMURD tip C din localitatea Braşov.

Fetița a fost resuscitata de către personalul SMURD, şi a fost dusă în stare de inconştienţă la spital”, a transmis Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Fetiţă româncă de doi ani, înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls

 

După o oră de luptă contra-cronometru în care au aplicat manevrele de resuscitare fetei, medicii s-au declarat învinşi, constatând decesul fetiţei. Însă, după declararea decesului, pe corpul fetiţei au rămas ventuzele prin care se măsoară pulsul şi tensiunea, fiind conectate încă la aparate.

La un moment dat, în timp ce se pregăteau pentru formalităţile în aceste cazuri, medicii ar fi observat uluiţi că fetiţa are puls, așa că  au luat fetiţa imediat, deşi era încă inconştientă, iar ambulanţa SMURD a demarat în viteză către cel mai apropiat spital.

Potrivit ISU Brșpv, manevrele de resuscitare s-au desfăşurat pe parcursul a două ore, iar semnele vitale au apărut înainte ca decesul să fie declarat oficial. ISU precizează că, într-adevăr, aceste cazuri, în care semnele vitale să reapară după atâta timp, sunt foarte rare. Medicii au lăsat electrozii conectaţi pentru că aşteptau diagrama care să le confirme că fetiţa nu are puls şi tensiune, însă în acel moment au observat că micuţa trăieşte. Copila a fost transportată la ATI, în stare gravă, la Spitalul Judeţean. Este în stare gravă, dar în viaţă, menționează Observator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here