Italia prelungește măsura carantinei de 5 zile la sosire în această țară până la sfârșitul lunii aprilie

O nouă ordonanță semnată luni, 5 aprilie 2021, de ministrul Sănătății din Italia, prelungește până la sfârșitul lunii curente măsura intrată în vigoare la data de 31 martie ce prevede carantină obligatorie de 5 zile pentru persoanele care sosesc în Italia dintr-un alt stat UE. Inițial, această restricție avea să fie în vigoare doar până marți, 6 aprilie 2021.

Normele curente pentru cei care vin în Italia dintr-un stat membru al Uniunii Europene, inclusiv România, prevăd efectuarea unui test COVID (antigen sau molecular) cu rezultat negativ cu maxim 48 de ore înainte de a porni spre această țară, precum și 5 zile de carantină la domiciliu, odată ajunși. Pentru a ieși din carantină în a șasea zi, însă, este nevoie de efectuarea unui ulterior test care să aibă rezultat negativ.

Potrivit ziarului italian Corriere della Sera, ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, a semnat astăzi o ordonanță prin care aceste norme sunt prelungite până la data de 30 aprilie. Prin urmare, toți cei care sosesc în Italia până la acea dată dintr-una din următoarele țări vor fi supuși măsurilor menționate mai sus:

  • Austria (cu excepția persoanelor care vin din regiunea Tiro)
  • Belgia
  • Bulgaria
  • Cipru
  • Croația
  • Danemarca (inclusiv Insulele Feroe și Groenlanda)
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franța (inclusiv Guadelupa, Martinica, Guyana, La Réunion, Mayotte și excluzând alte teritorii situate în afara continentului european)
  • Germania
  • Grecia
  • Irlanda
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Malta
  • Țările de Jos (cu excepția teritoriilor situate în afara continentului european)
  • Polonia
  • Portugalia (inclusiv Azore și Madeira)
  • Republica Cehă
  • România
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Spania (inclusiv teritoriile de pe continentul african)
  • Suedia
  • Ungaria
  • Islanda
  • Norvegia
  • Liechtenstein
  • Elveția
  • Andorra
  • Principatul Monaco

Pentru persoanele care sosesc dintr-un stat din afara UE, perioada de carantină este de 14 zile, excepție de la această regulă făcând doar Marea Britanie și Israel pentru care se impun, începând de mâine, numai 5 zile de izolare.

De precizat, de asemenea, că și pentru cei care doresc să călătorească din Italia spre România este obligatorie efectuarea unui test COVID cu rezultat negativ cu maxim 48 de ore înainte de plecare. În momentul de față, autoritățile române consideră Italia ca fiind o țară cu risc epidemiologic ridicat și, din acest motiv, se impune o perioadă de carantină la domiciliu de 10 zile, dacă la intrare în România prezentăm un test COVID negativ, sau de 14 zile, dacă nu dispunem de acest test.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here