Șofer român de camion lovit de două trenuri în Italia. A murit sub ochii colegilor săi

Un șofer de camion în vârstă de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren, apoi de un altul care venea din sens opus, la Piacenza, în cursul serii de vineri, 2 aprilie. Conform publicației Libertà victima ar fi de naționalitate română.

Tragedia s-a petrecut în zona centrului logistic din via Bazzani, în jurul orei 23:00. Din primele verificări făcute de polițiști se pare că bărbatul parcase camionul în parcarea din fața centrului, alături de alți colegi și a fost văzut de către aceștia când se îndrepta spre calea ferată care trece paralel cu șoseaua. Unul dintre martori a spus că victima vorbea la telefon și nu ar fi auzit trenul care se apropia. Cert este că șoferul român a fost lovit în plin de un tren și aruncat pe liniile de cale ferată alăturate. În clipa următoare, un alt convoi care venea din direcția opusă l-a lovit din nou, scrie presa italiană.

Bărbatul a murit pe loc, echipajele de pe ambulanță și cele de la Crucea Roșie sosite la fața locului nu au putut decât să constate decesul. Polițiștii de la Polfer Piacenza cercetează cazul, pentru a stabili cu exactitate dinamica incidentului care a dus la moartea conaționalului nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here