Mii de oameni au protestat sâmbătă împotriva restricțiilor anti-Covid în mai multe state europene

În Europa a fost o zi a protestelor față de restricțiile provocate de pandemia de Covid-19. Mii de oameni au manifestat în Germania, Marea Britanie, Croația, Elveția, Austria și Serbia. Au cerut autorităților să renunțe la regulile de protecție pe care le consideră exagerate. În unele cazuri, protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine.

 

Germania

Coronavirus Skeptics Rally In Kassel
Un contra-manifestant afișează un semn ce scrie „Negarea Corona ucide” în orașul german Kassel. Foto: Thomas Lohnes/ Getty Images

Demonstraţiile din oraşul german Kassel (landul Hessa) împotriva restricţiilor legate de COVID-19 au degenerat sâmbătă în violenţe între poliţie şi protestatari, transmite dpa.

Poliţia a afirmat că mai multe mii de persoane s-au adunat în centrul oraşului Kassel pentru un protest neautorizat, în pofida recomandărilor autorităţilor, conform Agerpres.

Forţele de ordine au folosit spray-uri cu piper şi bastoanele împotriva manifestanţilor atunci când aceştia au încercat să rupă un cordon al poliţiei. Mai multe persoane au fost arestate.

Mulţi dintre manifestanţi erau susţinători ai aşa-numitei mişcări Querdenken, formată din contestatari ai COVID-19, activişti de extremă dreapta şi opozanţi ai vaccinării.

Marea Britanie

Anti Lockdown Demonstration, London, UK - 20 Mar 2021
Mii de manifestanți s-au adunat în centrul Londrei pentru a protesta împotriva restricțiilor anti-Covid. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 36 de persoane au fost arestate şi mai mulţi ofiţeri de poliţie au fost răniţi sâmbătă la Londra în timpul unei demonstraţii care a strâns câteva mii de persoane care au protestat împotriva lockdown-ului impus ca urmare a pandemiei de COVID-19, informează AFP.

Conform informaţiilor furnizate de poliţie, cei mai mulţi au fost arestaţi pentru încălcarea măsurilor de izolare.

De la începutul lunii ianuarie, locuitorii capitalei britanice şi din alte regiuni ale Angliei nu au voie să îşi părăsească locuinţele, cu excepţia unui număr limitat de deplasări, potrivit Agerpres.

Protestul, care a început în Hyde Park la prânz, a continuat în centrul Londrei. După aceea, un grup de protestatari s-a întors în parc unde a aruncat cu proiectile asupra poliţiştilor.

„Mai mulţi au fost răniţi ca urmare a acestor atacuri”, a declarat într-un comunicat subcomisarul Laurence Taylor, care a condus operaţiunile de menţinere a ordinii.

„Este complet inacceptabil şi trist faptul că ofiţeri însărcinaţi cu aplicarea reglementărilor care sunt instituite pentru a ne proteja pe noi toţi devin victimele acestor atacuri violente”, a adăugat el.

Poliţia din Londra a fost criticată intens săptămâna trecută după o intervenţie în forţă cu ocazia unui miting neautorizat, organizată în memoria unei tinere londoneze a cărei dispariţie şi moarte au agitat spiritele în Marea Britanie.

Sâmbătă, în jur de 60 de parlamentari britanici au semnat un apel lansat de asociaţiile pentru protecţia drepturilor omului în care se afirmă că interzicerea demonstraţiilor „este inacceptabilă şi probabil ilegală”.

Restricţiile sunt în vigoare în Anglia de la începutul lunii ianuarie. Ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei sanitare, premierul Boris Johnson a promis că le va relaxa, în timp ce izolarea strictă urmează să fie ridicată la sfârşitul lunii.

Croația

Mii de persoane au protestat sâmbătă în cinci oraşe din Croaţia împotriva restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, majoritatea dintre ei nepurtând măşti, relatează dpa. Protestatari, dintre care unii au numit drept ”tiranie” obligativitatea de purtare a măştii, s-au adunat la Zagreb, Osijek, Split, Dubrovnik şi Sibenik.

În Croaţia, măştile sunt obligatorii în transportul public, precum şi în magazine şi spitale. În aer liber, masca trebuie purtată atunci când nu se poate respecta o distanţare fizică de 1,5 metri.

Croaţia a înregistrat o uşoară creştere a cazurilor de infecţii cu coronavirus după o scădere semnificativă în ianuarie şi februarie. Sâmbătă, au fost înregistrate 145,1 infecţii la 100.000 de rezidenţi în ultimele şapte zile.

Serbia

protest belgrad

Sârbii s-au adunat în Belgrad pentru a manifesta împotriva restricțiilor anti-pandemie. Foto: Profimedia Images

Sârbii au manifestat sâmbătă la Belgrad împotriva restricţiilor impuse de guvern ca urmare a pandemiei de COVID-19, transmite dpa.

Protestatarii, dintre care mulţi nu purtau mască, au umplut Piaţa Republicii din centrul capitalei.

Restricţiile pe perioada week-end-ului au fost introduse în urmă cu două săptămâni.

Conform acestor măsuri, magazinele, restaurantele şi unităţile care oferă servicii trebuie să închidă începând de sâmbătă la prânz până luni dimineaţa, la ora 06.00. Sunt exceptate de la respectarea acestor măsuri restrictive magazinele alimentare, farmaciile şi benzinăriile.

În ultimele şapte zile, Serbia a înregistrat o creştere importantă a cazurilor de contaminare cu noul coronavirus, rata de incidenţă la 100.000 de locuitori fiind sâmbătă de 503.3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here