Autoritățile locale britanice vor să interzică grătarele în locurile publice, pentru a reduce emisiile de CO2

Autoritățile britanice vor să interzică grătarele în spațiile publice, de teama că ar putea contribui la problema încălzirii globale.

Consiliul local din Brighton și Hove, condus de Partidul Verde, a transmis că măsura face parte dintr-un plan mai complex de combatere a schimbărilor climatice și care va face ca litoralul din zonă să fie neutru din punctul de vedere al emisiilor de CO2 până în 2030, scrie Mirror.

Autoritățile au propus interzicerea grătarelor pe plaje, în parcuri și spații publice deschise, care ar contribui la creșterea nivelurilor de dioxid de carbon.

Acest plan a produs controverse însă, localnicii și turiștii acuzând autoritățile că vor să „omoare” turismul în sezonul estival.

„Este incredibilă nebunia asta cu interzicerea grătarelor. Nu va fi nicio diferență”, a spus un localnic.

„Interzicerea grătarelor este exagerată. Brighton a fost mereu un loc de distracție tolerant, care a primit pe oricine”, a declarat un altul.

Pe de altă parte, unii rezidenți laudă această măsură, spunând că fumul și mirosul grătarelor sunt deranjante pentru cei care ies la aer și vor să se bucure de natură.

Anual, 10 milioane de turiști din Marea Britanie ajung în Brighton și Hove, cei mai mulți pentru a face grătare pe plajă.

Sursa: Mirror

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here