Coșmarul unei tinere românce, plecate la studii în Italia: Violată și umilită de fiul gazdei. „Mă ucide şi o să vă ucidă şi pe voi“

Maria, o adolescentă româncă de 16 ani a trecut prin momente cumplite după ce a plecat în Italia, la bunica sa, pentru a studia. Femeia a trimis-o să locuiască la o prietena de-ale sale lângă Cremona, acolo unde fata urma să meargă la școală, cât timp durau examenele de admitere. Însă acolo a trăit coșmarul vieții sale, când l-a întâlnit pe Lucian. 

Maria ajunsese în Italia din România, în 2016, pentru a petrece vacanța și pentru a petrece ceva timp cu bunica ei care locuia în provincia Cremona. Dar voia să rămână la bunica ei și să își continue studiile în Peninsulă.

Pregătită să dea un examen pentru a vedea dacă poate intra la liceul vizat, Maria a fost trimisă de bunica ei la o cunoștință, tot româncă, dar care locuia mai aproape de liceul unde urma să dea examenul, pentru a nu fi obligată să facă zilnic naveta. Doar că ce nu știu cele două era că prietena bunicii sale locuia împreună cu fiul ei, Lucian, un tânăr de 30 de ani care obişnuia să consume în mod frecvent băuturi alcoolice și care s-a transformat în călăul Mariei.

Coșmarul unei tinere românce, plecate la studii în Italia

 

De cum a ajuns în casa prietenei bunicii sale, Maria a fost violată de Lucian. Iar românul de 30 de ani este acuzat că a batjocorit-o de mai multe ori, inclusiv sub ameninţarea cuţitului. Chiar ar fi ameninţat-o că, dacă spune ceva despre cele păţite, o ucide atât pe ea, cât şi pe bunica ei şi pe mama ei, așa că fata a tăcut.

Bunic fetei a avut în aceeași perioadă câteva probleme cu actele și a fost nevoită să revină în România pentru a remedia situația. A fost momentul perfect pentru ca Lucian să continue cu actele sale persecutorii. Bunica Mariei şi-a dat seama că ceva nu este în regulă din momentul în care adolescenta a început să nu mai răspundă la telefon sau găsească diferite scuze pentru a nu vorbi cu rudele ei.

Maria, violată și umilită de fiul gazdei. „Mă ucide şi o să vă ucidă şi pe voi“

 

Când Maria a reușit să îi vorbească la telefon cu bunica sa, fata i-ar fi spus „bunico, nu trebuie să mă mai suni pentru că mă ucide şi o să vă ucidă şi pe voi”. Atunci mama Mariei a decis să ia măsuri şi a plecat în Italia pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat. Iar Maria, în lacrimi, i-a povestit tot coşmarul trăit

Transportată la spital, Maria a stat internată o săptămână. Ulterior, a povestit tot ce a păţit şi unui psiholog, inclusiv că a fost abuzată atât în casa în care cei doi stăteau alături de mama lui Lucian, cât şi într-o altă locuinţă.

Maria a fost, în cele din urmă, admisă la liceul din Cremona. A terminat liceul în Italia dar, ulterior, s-a întors în România. Între timp, însă, a fost depusă o plângere împotriva lui Lucian, iar procesul se apropie de final. Săptămâna aceasta, interpretul român a arătat instanței câteva dintre mesajele pe care fata le avea în telefonul ei mobil, cu privire la amenințările bărbatului. Verdictul este aşteptat la termenul de pe 1 iunie, Lucian riscând ani grei de închisoare pentru infracţiunile comise, relatează Cremona Oggi, titrează Observatornews.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here