Scandal în Germania. Fermierii nemți vor să aducă ROMÂNI pe care să-i țină cinci luni la muncă fără asigurare de sănătate

Este scandal în Germania. Presa scrie că asociațiile fermierilor fac presiuni pe Guvern pentru a putea aduce la sparanghel muncitori din Europa de Est pentru o perioadă de cinci luni sau 115 zile lucrătoare fără să se plătească asigurări de sănătate. 

 Anul acesta, fermierii germani vor să angajeze muncitori sezonieri străini timp de cinci luni sau 115 zile lucrătoare fără asigurare de sănătate. Asociația fermierilor și alte organizații din industrie au solicitat recent guvernului federal să „permită angajarea fără asigurări medicale până la 115 zile în 2021”, relatează publicația germană Taz.de.

În acest mod, muncitorii trebuie să-și să plătească singuri costurile tratamentului în cazul unei boli, potrivit uniunii industriale Bauen-Agrar-Umwelt (IG BAU). În plus, securitatea socială germană ar pierde sume mari din aceste contribuții.

În mod normal suspendarea plății pentru contribuțiile de sănătate și alte asigurări sociale se poate face pentru o perioadă de până la 3 luni sau 70 de zile lucrătoare pentru angajările sezoniere, așa cum este și cazul muncitorilor români care lucrează temporar în fermele din Germania. Doar că lobiștii agricoli solicită prelungirea acestei perioade pănă la 5 luni, invocând situația pandemică.

Angajatorii își justifică cererea de a putea angaja muncitori străini pentru perioade mai îndelungate fără plata asigurărilor sociale pentru că aceștia ar sta mai mult la muncă, ar călători mai rar între Germania și țările de origine, iar riscul de transmitere a virusului ar fi mai mic.

Lucrătorii sezonieri primesc de obicei salariul minim legal de 9,50 EUR pe oră, din care trebuie să-și achite masa și cazarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here